Dacă Dana Rogoz a ales alături de soțul ei, Radu Dragomir, și de cei doi copii Turcia, Ileana Badiu a fugit cu familia în Vietnam, iar Mirela Vaida abia ce a revenit din Italia.
Vedeta e mulțumită că între fiul și fiica sa există o relație specială, că sunt acolo unul pentru celălalt, iar poveștile lor nu se mai termină.
“O pauză de dulce și de stat la povești cu ei. Mai ales că Lia a intrat într-o altă etapă, cea în care ne poate povești diverse lucruri foarte interesante, de nu mai știi ce e realitate, ce e vis, ce i s-a întâmplat deja sau ce își dorește foarte tare să aibă. Îmi aduc aminte foarte bine de Vlad la aceeași vârstă, când ne povestea că "e plin de purici, pentru că a stat la grădiniță lângă girafe și vaci nebune". Deci, Radu și cu mine suntem pregătiți pentru poveștile ei acum. Iar Vlad, după atenția cu care o urmărește în această fotografie pe surioară sa, pare și el la fel de interesat de ce va urmă. Mă topește relația lor și atenția unuia pentru celălalt”, adaugă Dana Rogoz.
Actrița trăiește fiecare moment pe care îl petrece cu Lia și Vlad la intensitate maximă. I-ar plăcea ca cei doi să se reîntoarcă din aceste călătorii cu multe amintiri frumoase, la care să revină peste ani. “Când am făcut rezervarea, se anunțau 25 - 30 de grade în Antalya. După care s-a schimbat vremea la noi, s-a schimbat și la ei, așa că vor fi 15 - 25 maxim cât vom sta aici. Dar tot cred că ne vom simți foarte bine în aceste patru nopți de vacanță.
Scriu aceste rânduri cât timp copiii se aleargă într-un loc de joacă uriaș al hotelului. Au ateliere de pictură, science, cooking... cred că o să fie o nebunie pentru ei”, spune Dana Rogoz pe o rețea de socializare.
Mirela Vaida a lipsit luni de la emisiune, asta pentru că, la întoarcerea dintr-un sejur de câteva zile în Italia, vedeta a fost nevoită să petreacă 11 ore în aeroport.
În tot acest timp, Ileana Badiu se declară fascinată de tot ce trăiește în Vietnam, dar aventura ei e abia la început. "Sunt fericită când descopăr lucruri și locuri noi. Delta Mekong a fost o experiență mișto, pentru că această regiune a Vietnamului oferă o privire unică asupra modului de viață local. Abia aștept să explorez mai mult din acest colț frumos de lume!", spune Ileana Badiu.
Mirela se declară cucerită de Italia. "Dincolo de ziua petrecută în aeroport, am trăit două zile de poveste în fascinanta Italia- Lago di Garda- Arco-Verona-Bergamo! Minunată țară, cu mâncare irezistibilă și peisaje incredibile! Mi-a plăcut enorm! Norocoși sunt cei care trăiesc acolo!", mărturisește prezentatoarea de la Acces direct.