L-a descoperit pe Elton John în anii adolescenței, iar de atunci a rămas în sufletul ei. Andreea Berecleanu a mers alături de soțul ei, medicul Constantin Stan, tocmai la Londra pentru a-l asculta pe faimosul artist.
Știrista de la Prima a fost atât de emoționată de prestația lui Elton John, care a reușit să extazieze publicul, încât a plâns.
Vedeta nu crede că va uita prea ușor această seară, una care a emoționat-o peste măsură. “Am cântat, am dansat, am plâns. De bucurie și de emoție. Când l-am cunoscut pe Elton John era în vremurile casetelor audio. Când îl ascultăm în căști, era pe vremea walkmans. Cine e de vârstă mea, știe sigur. Apoi a urmat luxul perfectelor modalități de audiții. Aseară, la ultimul sau turneu, a fost în cea mai bună formă. La fel și muzicienii din trupa, toți trecuți de 70. Au dăruit tot și au primit toată dragostea publicului. A fost o seară care ne va rămâne în suflet pentru totdeauna!”, a mărturisit Andreea Berecleanu la sfârșitul show-ului.
Andreea Berecleanu reușește să arate spectaculos la 48 de ani. Știrista recunoaște că pentru a se menține în formă evită anumite preparate, dar și dulciurile.
Elton John a făcut show pentru cei care au venit să îl vadă în concert.