Mirela Vaida și soțul ei, Alexandru Vaida, au împreună trei copii, doi fii și o fiică, Vladimir (4 ani), Tudor (2 ani), și Carla (5 ani). Mirela și Alexandru au aniversat 12 ani de mariaj pe 19 septembrie 2021. „Azi, 12 ani de căsnicie!! La mulți ani, nouă!”, a scris artista la Insta Story.
De curând, într-un interviu oferit revistei OK! Magazine, Mirela a vorbit despre cel de-al patrulea copil. „Râdeau și colegii de mine, îmi spuneau să nu-mi iau vacanțe prea des, pentru că la mine se echivalează cu numărul de copii. Ne gândim des la al patrulea copil”, a declarat.
„Am și ales nume pentru fetița noastră, pentru că fetiță vrem să fie. Doar că anul acesta a fost un pic mai greu pentru noi. Am stat în casă cu trei copii timp de 8-9 luni și ne-am dat seama că nu e tocmai ușor. Avem doar o bonă, care e cu noi de 4-5 ani, și patru copii mici înseamnă patru destine de care trebuie să te ocupi. Înseamnă patru personalități, patru griji în plus, pe lângă bucurii, evident”, a mai declarat Mirela Vaida pentru aceeași sursă.
„Anul acesta îl lăsăm pe cel mic să ajungă la grădiniță și mai vedem la anul. Lucrurile astea nu se calculează, cum nu i-am calculat nici pe primii trei. Dacă se întâmplă, suntem bucuroși. Dacă mă întrebi ce vreau, îți zic că vreau să mai aștept până la anul”, a mai spus prezentatoarea Acces Direct.
Soțul Mirelei Vaida este directorul general al unei companii, din pricina jobului călătorind destul de mult prin țară. „El este un tip mai retras. Nu are cont de Facebook, nu are cont de Instagram”, mărturisea Mirela în septembrie 2018, pentru revista VIVA!.
„El are o părere altfel decât a mea, ceea ce este bine, pentru că mă completează. E alegerea lui să nu fie persoană publică. Respect treaba asta. (...) Își dorește ca nici copiii să nu fie atât de expuși”, a continuat. „Călătorește și acum, dar asta pentru că este director comercial la o firmă care are sediul în Sibiu, în Mediaș, și îi place foarte mult, pentru că acolo sunt ardelenii lui. Asta e meseria lui”, a mai spus atunci.
Mirela Vaida și soțul ei, Alexandru Vaida, au împreună trei copii, doi fii și o fiică, Vladimir (4 ani), Tudor (2 ani), și Carla (5 ani). Mirela și Alexandru au aniversat 12 ani de mariaj pe 19 septembrie 2021. „Azi, 12 ani de căsnicie!! La mulți ani, nouă!”, a scris artista la Insta Story.