Jurnalista Mara Bănică (44 de ani) și iubitul ei s-au căsătorit în primăvara anului 2021. Perechea s-a logodit în iunie 2020, iar în câteva luni vor deveni părinți.
Recent, pe Instagram, Mara a publicat prima fotografie după anunțul că va deveni mamă pentru a doua oară. „Cel mai bun medic este cel care poate distinge posibilul de imposibil. Pontos, răbdător, implicat, calm și extrem, extrem de bun în ceea ce face”, a scris Mara.
„Am decis să împart prima mea fotografie de graviduță cu voi, alături de medicul care ne va aduce copilașul pe lume și care m-a susținut extrem de mult atunci când credeam că minunea noastră nu va fi posibilă ❤️”, a încheiat.
Jurnalista mai are un fiu, Dima, dintr-o relație de scurtă durată din trecut. În prezent, Dima nu are o relație cu tatăl lui biologic, însă fostul iubit al Marei, Răzvan, i-a fost și continuă să-i fie tată.
Actuala relație a jurnalistei a urmat uneia de 5 ani. După respectiva despărțire, Mara a luat decizia de a nu dezvălui informații despre actualul ei partener de viață.
„Nu vreau să îl arăt deloc. Și nu își dorește nici el. Suntem de un an și ceva împreună. E o relație frumoasă, este un om cu care mă potrivesc și cu care mă înțeleg foarte bine”, spunea Mara Bănică în 2020.