Lili Sandu (42 de ani), logodnicul ei, Silviu Țolu (29 de ani), și fiul lor, Thomas Jay Cristian (1 an), s-au mutat recent în nordul Capitalei. Pe Instagram, actrița a tras un semnal de alarmă în privința accidentelor din zona în care locuiește acum.
„Am vrut de mult să fac story-ul ăsta. Ne-am mutat de câteva luni în Băneasa, pe Sisești. Problema este că nu cred că există zi de la bunul Dumnezeu să nu se întâmple vreun accident. Câteodată sunt foarte grave, câteodată mai puțin grave. Faceți ceva!”, a început.
„Ăștia circulă pe Sisești de zici că sunt pe Autostrada Soarelui, nu se poate așa ceva! Pune-ți radare, nu se poate! Oamenii stau să treacă la trecerile de pietoni cu zecile de minute pentru că nu-i lasă nimeni. Trec tot felul de camioane, cred că au 120 de km la oră. Ce dracu, trăim în junglă?”, a continuat.
„O altă problemă este că nu poți frate să-ți plimbi copilul pe trotuar. Eu nu pot, nu îndrăznesc, mi-e frică la ce viteză au nebunii ăștia. Nu se poate așa ceva, luați naibii măsuri. Dacă vreți să faceți bani, Poliția română, stați pe Sisești, să vedeți dacă nu vă umpleți rezerva poliției, chiar nu e de glumă!”, a încheiat actrița.
Lili și Silviu s-au logodit în 2019, în Istanbul, în ziua în care actrița a împlinit 40 de ani. Silviu a făcut pasul cel mare în Istanbul pentru că acolo s-au cunoscut el și actrița cu 5 ani în urmă.
„Ea a venit cu o prietenă în Istanbul, iar eu munceam acolo, făceam documentare pentru blogul meu. Acolo ne-am cunoscut. Știam vag despre ea și lucrul ăsta m-a ajutat foarte mult. Știam că fusese cântăreață și actriță. Nu ne-am ascuns, ci am vrut să fim discreți”, spunea Silviu în trecut.