Radu Ciucă revine în atenția publicului cu detalii complet neșteptate despre trecutul său amoros, desființând un mit care a rulat ani la rând în presa de scandal. După aproape patru ani de când a fost surprins în ipostaze extrem de apropiate alături de Iuliana Pepene, alimentând zvonurile unei idile secrete, prezentatorul TV a decis să facă lumină și să spună ce s-a întâmplat, de fapt, între ei.
Cuprins
Cuprins
Radu Ciucă dezminte relația amoroasă după ani de speculații
În anul 2022, imagini considerate de mulți incendiare îi surprindeau pe fostul coleg al lui Cătălin Măruță și pe Iuliana Pepene în ipostaze apropiate. Deși la acea vreme discreția a fost cuvântul de ordine, Radu Ciucă a explicat recent că totul a fost o neînțelegere și că realitatea a fost complet diferită față de interpretările apărute în spațiul public.
„Aici lucrurile sunt mult mai simple decât s-a speculat. Nu a existat o relație cu Iuliana Pepene. Chiar nu a existat nimic de genul acesta. Am avut o relație de amiciție, de prietenie. Ne-am văzut, am ieșit, dar mai ales în gașcă, prin oraș. Povestea aceea cu paparazzii a fost mai degrabă o joacă. Nu există nimic sensationale aici. Pur și simplu a fost o relație de amiciție și atât”, a dezvăluit Radu Ciucă, pentru viva.ro.
Iuliana Pepene se declară hărțuită și refuză să mai tacă
Dacă pentru partenerul său de ieșiri lucrurile au rămas la stadiul unei simple amintiri, pentru prezentatoarea Observatorului de dimineață presiunea constantă a presei de scandal a devenit insuportabilă. Vedeta a mărturisit că simplul fapt de a ieși din casă a devenit o provocare, simțindu-se urmărită la fiecare pas, indiferent de activitatea pe care o desfășoară.
„Eu sunt un om foarte puternic și de obicei nu mă plâng, și de obicei nu trag semnale de alarmă în ceea ce mă privește referitor la publicațiile de scandal. Le-am luat în glumă, le-am tratat ca pe o glumă, dar uneori gluma se îngroașă și se ajunge la niște discuții aberante care nu-mi fac cinste.
Motiv pentru care de data aceasta o să fiu foarte sinceră cu voi și o să vă spun că de ceva timp eu sunt hărțuită. Eu n-am știut să zic că sunt hărțuită, dar nu a fost dată să mă duc la supermarket să nu mă filmeze cineva. Au fost momente când m-am luat de oameni pentru că mă filmau cu telefonul în supermarket”, a transmis Iuliana
De la zvonuri mediatice direct în sala de judecată
Picătura care a umplut paharul pentru Iuliana Pepene a fost o altă speculație recentă privind o presupusă legătură cu Bogdan, un coleg din cadrul trustului, deși între cei doi există doar o veche prietenie de familie. Considerând că viața ei și a apropiaților săi este afectată pe nedrept de aceste scenarii inventate, prezentatoarea TV a anunțat că a decis să apeleze la magistrați pentru a-și face dreptate.
„Asta mă șochează pe mine că oamenii nu s-au deșteptat într-atât de tare încât să înțeleagă aceste publicații că nici măcar 1% din ceea ce scriu acolo nu este adevăr. Dacă ținea doar de mine, era comic. Dar când îi afectează și pe ceilalți, mi-aș dori să știți că lucrurile nu stau deloc așa. Motiv pentru care aș vrea să știți că eu voi acționa în instanță această publicație pentru că, pur și simplu, cred că s-a ajuns mult prea departe și nu mai e nimic fun.
Adică, lucrurile au deviat într-o direcție foarte proastă și cei care nu mă cunosc ar putea să crede toate aceste neadevăruri ca fiind reale, ceea ce este în discordanță cu toată educația pe care am primit-o eu de la părinții mei”, a concluzionat Iuliana Pepene.
Foto – Instagram / Facebook
Ultima modificare iulie 1, 2026 12:52 pm