Încă ne mai ferim să trecem pe sub scară, mai fugim de pisică neagră că nu cumva să ne treacă calea şi ne apucă groază atunci când vedem în calendar "marţi 13"? Când aveam vreo 9 ani, în timp ce îi cotrobăiam mamei printre lucruri, ştiţi voi, haine, bijuterii şi make-up, am spart oglinda unei pudriere. M-am speriat instantaneu pentru că încă de atunci eram îndoctrinata, iar conform crezului popular, o oglindă spartă înseamnă 7 ani de ghinion. Cu legătură sau nu la episodul mai sus amintit, un an mai târziu m-am îmbolnăvit destul de urât. După câteva luni petrecute în spital, un an pierdut de şcoală, urmate de trei ani de tratament medicamentos şi nenumărate efecte secundare de care am reuşit să scap parţial în alţi doi ani, viaţa mea a revenit la normal, având şi convingerea că totul are legătură cu oglinda spartă. De atunci şi până azi, mai bine de 15 ani, deşi fac parte din categoria de persoane care îşi admiră chipul blajin până şi în geamurile magazinelor, să spunem că m-am ferit cât am putut de oglinzi, de fapt de oglinzile mici care sunt atât de uşor de spart. Nu am cumpărat truse de make-up cu oglindă, nu am avut aşa ceva în geantă sau în portfard, iar când am primit cadou ceva oglinzi mici sau cu oglinzi mici, le-am dat mai departe că doar dar din dar se face rai, nu? Totul a decurs bine până weekend-ul trecut când am alunecat pe gresie şi în cădere am ciobit oglinda din baie... Am simitit că mi se opreşte inima în loc!!! La propriu! În general oglinzilor mari le făceam faţă, dar acum... alţi 7 ani de ghinion? Primul lucru pe care l-am făcut după ce am reuşit să respir iar, a fost să deschid google-ul în speranţa că o să găsesc fie o interpretare favorabilă a actului meu neinspirat fie un antidot pentru efectul nociv care se va întinde pe câţiva ani. Citeşte continuarea în pagina următoare!Ghinion. Site-urile care pretind a fi de specialitate dar şi forumurile care dezbăteau problema mea spuneau la unison - 7 ani de ghinion... sau poate (dar un poate puţin probabil) te măriţi în următoarele 12 luni. Cum la 9 ani când am spart prima dată o oglindă nu m-a cerut nimeni de nevastă, poate aveam acum ceva mai mult noroc. În fine, cum chestia cu măritişul este în principiu o excepţie de la regulă (adică 7 ani de ghinion) mi-am redirecţionat search-ul spre antidoturi miraculoase. Şi spre norocul meu de data asta aveam de unde alege. În primul rând trebuia să adun toate bucăţile din oglindă, apoi puteam fie să le arunc într-un râu, fie să le îngrop în grădină pe luna plină, fie să fac pipi pe ele şi apoi să le arunc într-un lac. Hmm, exceptând faptul că habar nu am când e luna plină, încercam să mă gândesc cum naiba demontez toată oglinda din baie (cred că are mai mult de un metru pătrat), câtă apa să beau că să pot să îi fac "botezul", cum aş putea să o îngrop în grădină blocului fără să mă vadă toate babele spion sau în ce lac din ce parc pot să o arunc şi să trec neobservată. Evident orice variantă mi se părea şi atunci ca şi acum... ridicolă şi fără să stau prea mult pe gânduri, încercând poate doar să fiu pozitivă m-am întrebat: Oare ce se întâmplă cu cei care se ocupă cu fabricarea şi montarea oglinzilor. La câte exemplare se sparg probabil zilnic în mâinile lor, oare existenţa acestor oameni din lumea întreagă nu este altceva decat un ghinion care nu ajunge niciodată la final? 7 ani de ghinion la puterea X... o viaţă întreagă şi încă 7 (pentru cei care cred în reîncarnare)? Superstiţiile îşi mai au locul şi rostul în secolul 21? Sau tocmai că le dăm crezare, trăim cu teamă şi le asociem cu diferite evenimente mai puţin plăcute din viaţă noastră le dă puterea pe care noi credem că o au by default?