Ziua Tricolorului: De ce drapelul României este roșu, galben și albastru

În fiecare an, pe 26 iunie, sărbătorim Ziua Drapelului Național.  Data a fost aleasă în amintirea zilei când, în timpul Revoluţiei de la 1848, tricolorul roşu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al naţiunii române.

Te-ai întrebat vreodată de ce steagul României are aceste trei culori?

Istoria Drapelului Naţional începe în 1834, când Alexandru Ghica Vodă, domnitorul Ţării Româneşti, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii”. Steagul pentru corăbii avea două culori: galben şi roşu, iar cel al armatei trei: roşu, galben şi albastru şi un vultur la mijloc.

În timpul Revoluției de la 1848, Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii, iar după abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu şi instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti, a fost promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional.

Până în 1848, Tricolorul a avut culorile dispuse pe orizontal, dar decretul 252 din iulie 1848 presupune dispunea culorilor steagului pe verticală, sub influența modelului francez. Nuanțele erau „albastru închis, galben deschis și roșu carmin”. În ceea ce privește ordinea, „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind”, potrivit wikipedia.

Semnificația celor trei culori este următoarea: roșul reprezintă sângele ostașilor vărsat pe pământul românesc de-a lungul timpului. De asemenea, îndeamnă ca dragostea față de țară să fie la fel de aprinsă ca roșul de pe drapel. Galbenul este simbolul forței, al bogăției și al purității, în timp ce albastrul reprezintă aerul, cel mai nobil element şi simbolizează blândeţea, frumuseţea şi buna credinţă, amintind şi legea strămoşească creştină.

De asemenea, cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect.

Citește și – Zile libere în 2017. Calendarul sărbătorilor legale în România

Citește și – Cel mai mic oraș din România atrage mii de turiști străini pe an

Foto – Shutterstock

Loading...
Recomandari
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Divertisment

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: