Zentiva intra pe piata contraceptivelor orale

Romania este una dintre tarile europene cu cele mai mari rate ale avorturilor: circa 350/zi …
Romania este una dintre tarile europene cu cele mai mari rate ale avorturilor: circa 350/zi. In Europa de Est, peste 30% dintre decesele materne sunt cauzate de avorturile in conditii improprii sau de complicatiile post avort.

Conform Institutului Guttmacher (SUA), in anul 2008, la nivel mondial, s-a estimat ca dintre cele 208 milioane de sarcini, 71 de milioane au fost sarcini nedorite si 41 de milioane s-au finalizat prin avort la cerere. In Statele Unite ale Americii jumatate dintre sarcini sunt nedorite in momentul conceperii. Pana la varsta de 45 de ani, cel putin jumatate dintre femei au o sarcina nedorita, iar o treime dintre femei au trecut prin experienta avortului. In tarile din Europa de Est se inregistreaza cele mai mari rate de avorturi din lume. De asemenea, in Europa de Est, peste 30% dintre decesele materne sunt cauzate de avorturi realizate in conditii improprii sau de complicatii medicale survenite in urma avorturilor.

In ceea ce priveste Romania, aceasta s-a clasat in anul 2008 pe locul al treilea in Uniunea Europeana in ceea ce priveste numarul de avorturi: 127.907, adica circa 350 de avorturi/zi. Conform Eurostat, dintre acestea, 10% s-au inregistrat la adolescentele cu varste cuprinse intre 15 si 20 de ani si 21% la tinerele cu varste cuprinse intre 20 si 24 de ani.

Desi in Romania exista un Program National de Contraceptie, acesta intampina in prezent mari dificultati in a le asigura necesarul de medicamente femeilor cu probleme financiare, intrucat contraceptivele orale nu sunt incluse pe lista medicamentelor compensate sau gratuite. De asemenea, educatia sexuala in randul adolescentelor si tinerelor este in continuare deficitara.

In acest context, Zentiva, parte a Grupului sanofi-aventis, a luat decizia de a intra din aceasta toamna pe piata romaneasca a contraceptivelor orale si de a crea in urmatorii 5 ani o platforma performanta, cu lansari anuale de produse moderne si accesibile. Totodata, compania Zentiva se angajeaza sa sustina campanii de educare a femeilor din Romania cu privire la importanta folosirii unui mijloc de contraceptie modern.

“In urmatorii ani vom realiza o adevarata platforma dedicata contraceptiei, construind pas cu pas un portofoliu complet de produse si consolidand o echipa specializata dedicata. Vom intra pe acest segment de piata cu produse moderne si accesibile, care sa raspunda nevoilor femeilor din Romania”, a declarat Dr. Sorin Iancu, Marketing Manager Zentiva, parte a Grupului sanofi-aventis. “Conform statisticilor publice, 88% dintre femeile din Romania detin informatii despre existenta contraceptivelor orale, insa doar 53% dintre ele stiu si cum sa le folosesca sau care sunt beneficiile lor si numai 10% dintre femei le folosesc in prezent. In acest context, avem incredere ca printr-o campanie sustinuta de informare, derulata in parteneriat cu comunitatea medicala, vom reusi sa le explicam femeilor din Romania avantajele utilizarii acestor metode moderne de contraceptie”, a completat Dr. Sorin Iancu.

“A le da femeilor posibilitatea sa evite sarcini nedorite inseamna totodata oportunitatea unei ingrijiri mai bune, pe timpul sarcinii si dupa nastere, pentru femeile care chiar doresc sa aiba un copil si au nevoie de suport”, a declarat Dr. Ovidiu Saltas-Dabija, Director Medical sanofi-aventis. “Programele de planning familial reprezinta una dintre principalele prioritati globale referitoare la starea de sanatate publica, fiind privite ca metode de preventie sociala, medicala si de asemenea economica.”

Cu o istorie de jumatate de secol, utilizarea contraceptivelor orale duce la: reducerea numarului de sarcini nedorite, reducerea avorturilor si in special a celor realizate in conditii improprii, reducerea numarului de decese si de complicatii medicale survenite in urma avorturilor, reducerea transmiterii infectiei HIV/SIDA. Popularizarea utilizarii contraceptivelor orale duce si la cresterea oportunitatilor de educatie si a celor profesionale pentru femeile din toata lumea si pentru copiii lor. Toate acestea se traduc in final prin crestere economica si reducerea saraciei.

Conform Institutului Guttmacher – UNFPA, ca urmare a investitiei globale de 3,1 miliarde USD in servicii de contraceptie in anul 2008, 603 milioane de femei au evitat 188 milioane de sarcini nedorite in acel an. De asemenea, fiecare dolar investit in metode de contraceptie duce la o economie de circa 4 dolari la bugetul de cheltuieli medicale in sistemul public.

Despre Zentiva, parte a Grupului sanofi-aventis
Zentiva este parte a Grupului sanofi-aventis incepand cu luna martie 2009.
Portofoliul de produse al companiei acopera o gama larga de arii terapeutice, insa se concentreaza asupra bolilor cardiovasculare, afectiunilor inflamatorii, durerii, infectiilor si bolilor sistemului nervos central, precum si asupra bolilor gastrointestinale si urologice.

Despre sanofi-aventis
Sanofi-aventis, lider mondial in productia de medicamente, descopera, dezvolta si distribuie solutii terapeutice pentru a imbunatati viata tuturor oamenilor. Sanofi-aventis este cotata la bursele de valori din Paris (EURONEXT: SAN) si New York (NYSE: SNY). Pentru informatii suplimentare, vizitati www.sanofi-aventis.com.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Modă
Vă recomandăm: