Voucherul cadou, cel mai frumos dar

De Erika Chivu pe 03 septembrie 2010

Un voucher cadou ar putea fi varianta ideală când nu ştii ce să cumperi pentru aniversarea unui prieten. Astfel îi dai posibilitatea să aleagă ce îţi doreşte.
Se apropie aniversarea unei persoane dragi şi habar nu ai ce cadou i-ai putea face. I-ai lua ceva de îmbrăcat, dar dacă nu nimereşti măsura potrivită? Ar merge şi ceva util pentru casă, dar cum afli ce îi trebuie? Iar dacă te opreşti la o bijuterie, cum nimereşti una exact pe gustul sărbătoritului?

Ca să scapi de atâtea şi atâtea întrebări, poţi merge pe o variantă modernă, mai simplă pentru tine şi mai plăcută pentru cel drag: un voucher cadou. Singura problemă este cum afli ce companii oferă clienţilor astfel de vouchere.

De acum, nu mai trebuie să te preocupe nici asta. Pe GiftCardMall.ro găseşti peste 30 de magazine care oferă vouchere şi carduri cadou. Nu trebuie decât să alegi genul de cadou pe care ai vrea să-l faci celor dragi. Găseşti cadouri pentru nuntă, botez, aniversări sau cadouri de mulţumire pentru femei, barbaţi, copii sau cupluri. Voucherele sunt grupate în nouă categorii, de la haine şi accesorii până la sport şi turism.

Cele mai originale idei: un voucher pentru bungee jumping sau pentru plimbări în balon. Dar găseşti şi variante mai cuminţi: vouchere pentru haine, saloane de frumuseţe, obiecte de decor, electronice, cosmetice. Se găsesc inclusiv variante pentru copii.

Valoarea voucherelor începe de la 50 – 60 lei şi poate ajunge până la 2700 de lei, pentru plimbările în balon.

Foto: Shutterstock

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"