De ce vorbim în somn? Explicaţii şi soluţii!

De Lumea Femeilor pe 08 iunie 2012

Pentru că avem o viaţă stresantă, pentru că ne macină o grijă de care nu scăpăm nici în braţele lui Moş Ene,…
… pentru că cineva din familie – frate, părinte – face la fel: vorbeşte în somn. Sunt motive de îngrijorare?

Ştiinţific i se spune somnilocvie – termen rezultat dintr-o combinaţie între somn şi locvace (vorbăreţ, limbut). Creatorii termenului – cercetătorii din medicină – spun că acest fenomen se produce în timpul somnului lent, cea mai lungă fază a somnului, în care organismul îşi reface forţele, iar în perioada copilăriei este secretat hormonul de creştere.

„ŢINEM DISCURSURI” DE PE LA 4-5 ANI

Aceasta este vârsta la care debutează, de regulă, somnilocvia. Apariţia ei semnalează că un eveniment stresant se petrece în viaţa celui mic: reîncepe grădiniţa, sunt tensiuni în casă, între părinţi etc. Uneori, însă, fenomenul apare abia la pubertate – vremea marilor întrebări şi frământări. Adulţii sunt mai puţin „vizaţi”, iar cei care sunt au avut această „particularitate” şi în copilărie. Şi au, în genere, un frate sau un părinte cu aceeaşi… locvacitate nocturnă.

„SĂ-L TREZESC? SĂ-L LAS ÎN PACE?…”

Lasă-l. Nu-l trezi şi nu-i pune întrebări „ajutătoare”, dacă este adult. Când se va trezi oricum nu-şi va mai aminti nimic din „peroraţiile” respective. Dacă este un copil, trezeşte-l cu blândeţe şi ajută-l să se calmeze. Atenţie, somnilocvia poate merge mână în mână cu somnambulismul (mersul în somn): înlătură toate obiectele de care s-ar putea lovi “plimbăreţul”!

„SĂ-L VADĂ UN DOCTOR?”

Da, dacă episoadele de somnilocvie se repetă (mai multe nopţi într-o singură lună), dacă durează mult şi se perpetuează la vârsta adultă. Cine să-l vadă? Un psiholog, pentru că persistenţa acestui „obicei” poate semnala o nelinişte profundă, un factor de stres potenţial periculos.
Dacă episoadele sunt frecvente, supărătoare (mult zgomot, emoţii prea puternice) şi „vorbăreţul” este obosit ziua, nu se poate concentra etc., se impune o monitorizare a somnului nocturn. Pentru a vedea dacă nu cumva este vorba despre o apnee în somn (oprirea temporară a respiraţiei, ca urmare a lipsei de
oxigen, sau chiar despre epilepsie).

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite