Stop violenţei asupra copilului

De Stela Moisescu pe 26 noiembrie 2009

În anul 2009, conform bazei de date a Asociaţiei Telefonul Copilului, numărul cazurilor de violenţă înregistrate a crescut cu 65% faţă de anul precedent. Potrivit statisticilor…
… cele mai multe cazuri de abuz au fost inregistrate la nivelul Capitalei, în Bacău, Constanţa şi Iaşi.

„Asociaţia Telefonul Copilului oferă asistenţă gratuită pentru cazurile de încălcare a drepturilor copilului, prin intermediul liniei telefonice 116.111 şi monitorizează cazurile înregistrate în urma apelurilor primite atât din partea copiilor cât şi din partea părinţilor„, ne lămureşte Cătălina Florea, Director Executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului.

La nivel naţional, violenţa fizică este principala formă de abuz asupra copilului. Conform statisticilor furnizate de către Autoritatea Naţionala Pentru Protecţia Drepturilor Copilului, în perioada ianuarie – martie 2009, 309 copii au fost abuzaţi fizic.

Încă nu conştientizăm efectele nefaste ale violenţei asupra copilului

Copiii molestaţi fizic în familie manifestă depresie, teamă de părinţi, dorinţa de a „scăpa” din mediul abuziv, rezultate şcolare scăzute sau chiar încetarea frecventării cursurilor. Iar acestea sunt doar efecte de suprafaţă şi pe termen scurt!

Pe termen lung, efectele devin tot mai grave. „Copilul devine confuz şi percepe viaţa prin prisma unor raporturi de familie deficitare. Copilul este privat de afecţiune, urmând ca însăşi personalitatea şi caracterul acestuia să fie lezate”, explică avocatul Ioana Stoica.

De aceea copilul se va apăra creându-şi un mecanism, ori repetitiv, însuşind la rândul său un comportament violent, ori de respingere, încercând să respingă orice act violent din viaţa sa, transformând acest fapt într-o obsesie.

„Copiii abuzaţi fizic provin în general din familii dezorganizate, monoparentale şi familii în care părinţii nu au un loc de muncă stabil„, precizează Cătălina Florea.

Telefonul Copilului, cale rapidă, discretă şi uşoară de a cere ajutorul

Din fericire, anumite asociaţii non-guvermentale şi non-profit vin în ajutorul copiilor abuzaţi.

Cazurile de abuz înregistrate la Telefonul Copilului sunt sesizate în regim de urgenţă, mai departe, instituţiilor abilitate, precum Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

România este a treia ţară din Uniunea Europeană care a implementat linia unică de asistenţă pentru copii, în urma deciziei Comisiei Europene.

Copiii pot apela oricand numărul de telefon 116.111, pentru a raporta diverse abuzuri, inclusiv acte de violenţă, ne asigură Directorul Executiv al Telefonul Copilului.

„În anul viitor vom desfăşura proiecte în principal pentru copiii aflaţi în mediul rural, în zone dezavantajate şi vom demara o campanie de strângeri de fonduri prin sms, pentru ca telefonul copilului să poată să răspundă cât mai multor cereri de ajutor”, spune acesta.

Educarea părinţilor, la fel de necesară precum cea a copiilor

Nu trebuie avută în vedere doar tratarea problemelor de abuz, ci şi prevenirea lor! În acest sens, asociaţia Salvaţi Copiii România conduce o campanie anti-violenţă, „Violenţa naşte violenţă”, în cadrul căreia au fost organizate mai multe evenimente de educare a părinţilor.

„Am organizat lectorate şi workshop-uri pentru părinţi, profesori, consilieri şcolari şi voluntari cu scopul de a schimba mentalităţile, atitudinile şi credinţele legate de creşterea copiilor, folosind violenţa.

De asemenea ţinem cursuri pentru părinţi, profesori, consilieri şcolari şi alţi profesionişti pentru a-i învăţa utilizarea disciplinei pozitive în educaţia copiilor”, detaliază Andreea Biji, psiholog al organizaţiei Salvaţi Copiii.

Cursurile de disciplină pozitivă, fără violenţă

Cursurile pentru părinţi şi alţi profesionişti includ 10 întâlniri ce se desfăşoară pe baza ghidului „Cu părinţii la şcoală”, un ghid care descrie tehnica disciplinării fără violenţă, şi pe baza unor metode interactive de predare, studii de caz, schimb de experienţe.

Solicitările pentru organizarea acestor cursuri vin în special din partea şcolilor, iar sesiunile acestora sunt elaborate pentru grupuri diferite de vârstă: preşcolari, şcolari şi adolescenţi.

În funcţie de solicitările venite din partea părinţilor, se desfăsoară gratuit astfel de cursuri în cadrul Centrelor de Resurse pentru Părinţi ale organizatiei Salvaţi Copiii din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş şi Suceava.

În luna decembrie Savaţi Copiii România va publica un nou ghid, cel de „Bune practici în educarea pozitivă a părinţilor şi a profesioniştilor”, elaborat pe baza experienţei acumulate în desfăşurarea training-urilor de disciplină pozitivă.

În 2010 Salvaţi Copiii România va continua programele de disciplină fără violenţă dedicate părinţilor şi specialiştilor, la nivel naţional. Un eveniment anual demn de menţionat este marcarea pe 5 Iunie a Zilei împotriva Violenţei Copilului.

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"