Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
În ediția din 25 martie 2026 a emisiunii Chefi la Cuțite, Oana Maria Rotaru, victimă a incendiului de la Club Colectiv, și-a deschis inima și a vorbit despre coșmarul trăit în interiorul clubului în fatidica noapte de 30 octombrie 2015. Iată ce a povestit tânăra.
Oana Maria Rotaru, mărturii tulburătoare despre infernul de la Colectiv
Oana Maria Rotaru a fost victima incendiului de la Club Colectiv în 2015. Concurenta le-a povestit juraților cum a fost cumplită noapte de 30 octombrie 2015.
Tânăra are 37 de ani, este holistică coach și locuiește în București. Ea a vrut să participe la Chefi la Cuțite pentru a le demonstra tuturor că nimic nu este imposibil atunci când îți dorești cu adevărat.
După incendiu, Oana Rotaru a rămas cu probleme la nivelul mâinilor, însă nimic nu a oprit-o să gătească, să își trăiască viața așa cum își dorește și să își construiască o carieră.
Ea a venit în fața chefilor și le-a spus povestea de viață desprinsă parcă dintr-un film.
„Viața mea a fost foarte obișnuită până în octombrie 2015, când am fost victima unuin accident, accidentul de la Colectiv. De atunci, viața mea s-a resetat și am luat-o de la început cu tot. A fost un accident îngrozitor, unde 450 de oameni au fost răniți, 69 au murit și noi suntem cei rămași în viață. Eu sunt una dintre victime. Cea mai afectată din punct de vedere fizic. Dar viața continuă”, a dezvăluit concurenta.
Cum au reacționat chefii
La auzul poveștii de viață, chefii au rămas uimiți și au complimentat-o pe Oana.
„Sper că realizezi cât de frumoasă ești! Ai un zâmbet strălucitor. Cum a fost pentru tine, din perspectiva ta, toată experiența asta?”.
Tânăra a povestit că a început să curgă tavanul, iar ea și-a pus mâinile la ochi. Ulterior, logodnicul ei și-a pierdut viața în urma incendiului.
„A fost o noapte interesantă. Nu prea aveam chef să ieșim, eu și logodnicul meu. Dar cântau prietenii lui și am zis să mergem. Am ajuns pe la 9 și jumătate, cu puțin înainte să înceapă incendiul.
Nici noi nu știm ce s-a întâmplat, eu m-am trezit că toată lumea alerga spre ieșire și când am văzut că toți se îmbulzesc eu am zis că rămân pe loc. Nu vedeam focul. În momentul când am ajuns la ușă am văzut o flacără, am mai stat câteva secunde și când au deschis ușile de la container s-a făcut flacără mare, o mică explozie, că a intrat oxigen și a luat foc. Îmi amintesc că efectiv m-am cățărat pe un zid de oameni. Adrenalina este un stimul extraordinar.
Mi-am dat seama că e grav atunci când am realizat că nu pot să mișc mâinile de la cot în jos și că nu mai aveam practic piele sau carne pe ele. A început să curgă tavanul, iar eu mi-am pus mâinile la ochi. Am luat un taxi și am plecat la Floreasca. Și acolo mi s-a tăiat filmul. M-am sculat după o lună și jumătate la un spital din Olanda. Logodnicul meu a rămas în țară, el s-a stins din viață”, a fost cutremurătoarea poveste dezvăluită de Oana Maria Rotariu, victimă a incendiului de la Colectiv.
Concurenta a povestit că este arsă total, în afară de piept și piciorul drept, iar fața i-a fost reconstruită de doctorii din Olanda. Medicii români au continuat treaba, iar acum Oana arată normal, însă spune că va trebui să facă operații toată viața.
Chefii au recunoscut că au rămas impresionați de povestea tinerei și spun că este o adevărată motivație și inspirație pentru toată lumea.