Elvira Deatcu a împlinit 54 de ani! Cum arăta la începutul carierei. „Am ales poza asta pentru că-mi râd și ochii și-mi promit c-așa voi fi tot anul!”

.

Una dintre cele mai apreciate actrițe din România, Elvira Deatcu, a împlinit 54 de ani pe 22 martie, iar aniversarea ei readuce în atenție o carieră impresionantă și o evoluție spectaculoasă atât pe scenă, cât și pe micile ecrane.

Elvira Deatcu a împlinit 54 de ani

Născută pe 22 martie 1972, în București, Elvira Deatcu și-a descoperit pasiunea pentru actorie după o perioadă în care visa să devină învățătoare. A absolvit Liceul Pedagogic și chiar a profesat timp de un an, înainte de a urma Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Capitală, pe care l-a terminat în 1995. De atunci, actrița este o prezență constantă pe scena mai multor teatre din București, unde a interpretat numeroase roluri memorabile.

La începutul carierei, Elvira Deatcu impresiona prin naturalețea și expresivitatea sa, trăsături care au recomandat-o rapid pentru producții de televiziune și film. Publicul o recunoaște din seriale de succes precum „Lacrimi de iubire”, „Cu un pas înainte”, „Pariu cu viață”, „Vlad” sau „Clanul”, dar și din filme ca „Legende pentru viață” sau „5 minute”. În teatru, a jucat în spectacole precum „Gaițele”, „Livada cu vișini” sau „Alchimistul”, confirmându-și statutul de actriță versatilă.

În plan personal, actrița trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soțul ei, Horea Nicorici, cu care este căsătorită din 1999. Cei doi s-au cunoscut în adolescență, iar relația lor a rezistat în timp, transformându-se într-o familie solidă. Împreună au doi copii, Luca și Filip.

Citește și: Elvira Deatcu, mesaj emoționant pentru fiul cel mic, Filip, care a împlinit 18 ani: „Mulțumesc că mi-ai îngăduit să pun și fotografie!”

„Am ales să conțin recunoștința pentru tot ce sunt și ce am”

Cu ocazia aniversării sale de 54 de ani, Elvira a scris în mediul online: „La mulți ani mie! Am ales poza asta pentru că-mi râd și ochii și-mi promit c-așa voi fi tot anul! (am auzit de prea multe ori «tu zâmbești, dar ochii, nu») Am ales să nu mă mai analizez, dojenesc, compar, pentru că vreau să fiu mai înțeleaptă, măcar azi!

Am ales să mă înduioșez până la lacrimi, pentru că Filip, de când e major – de zece zile – mă pupă și pe frunte și-și prelungește îmbrățișarea… Am ales să nu-l mai împovărez pe Luca cu fricile și panicile mele cele multe, pentru că e nedrept din partea mea (iar el e mai deștept și mai înțelept decât mama lui). Am ales să conțin recunoștința pentru tot ce sunt și ce am. Am ales să-mi rescriu din mesajele primite azi, ca să-mi rămână-n minte și suflet”.

Chiar dacă succesul profesional ar putea sugera o viață perfectă, actrița a fost mereu sinceră în privința provocărilor. „Nu agreez și nu-mi plac zilele de naștere”, declara ea pentru Click!, mărturisind că preferă să rămână discretă chiar și în momentele festive.

Astăzi, la 54 de ani, Elvira Deatcu rămâne aceeași prezență elegantă și autentică, iar fotografiile din tinerețe arată o actriță la fel de carismatică, cu un farmec natural care nu s-a pierdut în timp. Vezi imaginile în galeria foto de mai sus!

Foto: Instagram; Faebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton