Cristian Andrei, declarații tulburătoare la trei luni de când a fost acuzat de agresiune sexuală: „Psihologia abuzului este foarte fină și diferită față de ceea ce se spune oficial”

.

Cristian Andrei a rupt tăcerea și a vorbit despre scandalul în care este acuzat de agresiune sexuală. El a vorbit despre cum a ajuns într-un triunghi amoros cu femeia care l-a acuzat de abuz, dar și despre o altă femeie care i-a adus acuzații grave. Ce are de spus despre întreg scandalul.

Cristian Andrei, dezvăluiri despre scandalul privind agresiunea sexuală

Psihiatrul Cristian Andrei a fost în centrul unui scandal de amploare, fiind acuzat de mai multe femei de agresiune sexuală. Mai multe cliente l-au acuzat că a avut un comportat extrem de nepotrivit în cabinet, iar câteva dintre acestea spun că au fost atinse și sărutate cu forța.

Acesta s-a apărat spunând că una dintre femeile care au făcut acuzațiile ar fi o fostă iubită, supărată că relația s-a încheiat.

Întrebat câți ani diferență sunt între încheierea relației și momentul dezvăluirilor făcute de Pressone, Cristian Andrei a spus:

„Cred că mai mult de 7 ani”. 

Acesta a fost întrebat în cadrul unui interviu Cancan.ro, dacă a fost vorba despre o dorință de răzbunare.

„Nu nu vorbesc de rău niciodată o persoană cu care am fost apropiat. Nu știu dacă e vorba despre o răzbunare, nu cred. Cred că e vorba despre un fel de durere a unei persoanee care a fost făcută să te iubească și nu a mai avut o continuare așteptată de ea. În momentul în care afli că are pe altcineva și că sunt niște planuri de viață, te retragi.

Citește și: Șapte femei îi aduc noi acuzații de abuz doctorului Cristian Andrei. Ce s-ar fi întâmplat, pe parcursul a 20 de ani

A fost prematur, dar e adevărat că nu am apucat să-i cer iertare pentru asta, nu aștept să mi se ceară mie iertare, dar nici eu nu am apucat să fac asta, dar unul dintre lucrurile cae mă doare destul de sistematic în perioada asta e că sunt oameni care pretind că le-am greșit, dar niciodată nu au venit să vorbească cu mine despre asta. E greșit față de mine. Să-mi spună că le pare rău că au făcut asta, asta am avut în cap, îți spun ce s-a întâmplat cu mine, îmi spui ce s-a întâmplat cu tine.

Te trezești așa, dintr-un lucru frumos, într-un lucru foarte urât. Și mecanismul este următorul, din ce am înțeles eu de-a lungul carierei. Am înțeles că dacă faci niște lucruri frumoase cu un om și ai niște sentimente frumoase pentru un om, în momentul în care mai faci lucruri frumoase și pentru alt om, acesta începe să te urască. Și este o meteahnă, în România, cel puțin, foarte răspândită printre femei, pentru că trăiesc această neputință. Acum scriu la Harta Bărbatului, pentru femeile care fie sunt castratoare, fie se înrăiesc din iubire, asta nu se mai numește iubire, când tu ajungi să-l ataci pe omul de care ai fost îndrăgostit sau încă mai ești. E ceva în neregulă aici”, a spus Cristian Andrei.

El a continuat spunând că se punea problema căsătoriei dintre ea și iubitul femeii de atunci.

„Când cineva te iubește și tu iubești pe altcineva, acea persoană începe să te urască. Când tu iubești pe cineva și mai iubești încă pe cineva, se supără. Și în prietenie e valabil. Cum e posibil ca prietenia sau iubirea să genereze ceva atât de urât? E o societate bolnavă și am de gând să vorbesc despre asta”, a continuat el.

Despre cea de-a doua femeie, Cristian Andrei a spus că și aceasta a vrut să se răzbune. Femeia, de profesie psiholog, a venit pentru consiliere, iar presupusul terapeut a spus că a consiliat-o din respect pentru bărbatul de lângă ea.

Citește și: Cristian Andrei revine pe internet, după ce a fost dus la audieri. A anunțat o nouă temă de discuție: „Femeile posesive, disperate și agresive”

„Practic, doar respectul față de partener v-a anulat orice gând sexual?”, a fost întrebat Cristian Andrei.

„Există și lucruri mai sus de principialitate, cea socială, convențională. Acest fairplay, acest respect reciproc, iar între bărbați există asta. Oricât de mult ar vrea femeia lui, nu ai ce să cauți cu ea, iar eu am respectat asta. Faptul că nu s-au întâmplat lucruri e unul ditre efectele acelea ciudate ale atracției dintre oameni”, a continuat acesta.

„Psihologia abuzului este foarte fină și diferită față de ceea ce se spune oficial”

În continuare, Cristian Andrei lasă să se înțeleagă că această persoană i-ar fi făcut avansuri, iar el a refuzat-o din respect față de partenerul acesteia. Din frustrare, femeia ar fi recurs la acuzații de agresiune sexuală, spune, pe ocolite, Cristian Andrei.

„Eu pot să deduc că persoana respectivă v-a făcut avansuri, iar dumneavoastră ați refuzat-o”, a continuat reporterul.

Cristian Andrei dă un răspuns vag, dar care lasă să se înțeleagă că a fost „atras într-o capcană”.

„O femeie nu face avansuri, o femeie speră. Uneori acțiunile ei sunt altele decât știe ea că ar trebui să facă. Psihologia abuzului este foarte fină și diferită față de ceea ce se spune oficial. În cartea mea, vorbesc și despre cum bărbații sunt abuzați din punct de vedere emoțional, despre cum o femeie reușește să-l facă pe bărbat să se piardă cu firea, îl seduce, se pregătește pentru asta, joacă roluri, dar nimeni nu-și pune problema ce înseamnă asta pentru un bărbat.

Citește și: Dezvăluirile unei femei abuzate de Cristian Andrei. Soțul ei făcea terapie, însă „psihologul” a chemat-o și pe ea: „Am simțit mirosul…”

Ne-am obișnuit să îi acuzăm pe bărbați pentru acțiunile lor. Iar femeii nu i s-a permis să tragă spre ea pe cineva, dar se injectează, se mulează la haine și o face cu multă obstinație, și nu îi spune nimeni nimic, până acționează bărbatul. Avem de dezbătut aceste lucruri, este prea multă ipocrizie, să dai vina pe bărbat pentru ce ție, ca femeie, nu ți se întâmplă, mi se pare cinic”, a spus el.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton