Interviu: Andra, „luată la întrebări” de Cătălin Măruţă

De Revista Unica, pe

Andra a acordat cel mai inedit interviu revistei Unica. „Redactorul” care a luat-o la întrebări a fost chiar soţul ei, Cătălin Măruţă.
Andra se lasă luată la întrebări chiar de soţul ei, Cătălin Măruţă, unul dintre cei mai iscoditori oameni de televiziune. Doamnelor şi domnilor, iată cum stau lucrurile într-o familie de vedete!

C.: Primul tău gând de dimineaţă este acelaşi cu ultimul tău gând din seara precedentă?
A.: De cele mai multe ori, da. Aşa că te rog să ai grijă cu ce fel de gânduri mă laşi să merg la culcare. Dar, cum în general mă trezesc binedispusă, se înţelege că avem seri calme şi senine.

C.: Hai să văd cum te-ai descrie, cum te-ai recomanda în câteva rânduri?
A.: Pot să mă recomand şi într-un singur rând, dar dacă vrei mai multe, iată: o femeie care ştie că
lucrurile au importanţa pe care le-o dăm noi. O femeie care ştie ce vrea şi care e mulţumită cu ce are. Rugăciunile de copil mi-au fost ascultate, asta ştiu sigur.

C.: De ce şi de cine ţi-e dor într-o zi?
A.: Tu ştii răspunsul, dar mă întrebi fiindcă îţi place să-l mai auzi o dată. Deci, înainte de prânz, când plecăm de-acasă, şi până seara, când ne revedem, mi-e dor de tine. În rest, mi-e dor mereu de mama, de familia mea, de fraţii mei. Îmi mai este dor de-o vacanţă liberă, frumoasă, să mergem undeva departe.

C.: Sunt curios să-mi spui ce anume te ţine în viaţă, ce anume îţi dă sens?
A.: Muzica, dragostea, dorinţa de-a fi mamă. Nu neapărat în ordinea asta, dar neapărat intens, plăcut. Ziua de mâine mă motivează, simt mereu că realizarea mea cea mai mare urmează, e undeva în viitor. Aşteptarea asta îmi dă mie un sens.

C.: La una dintre emisiunile trecute, m-am trezit în direct, gândind cu voce tare şi exclamând: Băi, ce nevastă frumoasă am! Tu când te simţi frumoasă?
A.: Atunci când mă simt iubită, normal, atunci când simt că oamenilor dragi le e dor de mine. Şi mă mai simt frumoasă de când sunt imaginea şi ambasadoarea brandului Garnier, care mie mi-e foarte drag. Şi, nu în ultimul rând, mă mai simt frumoasă atunci când intru în atmosfera piesei pe care o cânt.

C.: Oare am reuşit vreodată să te fac să-ţi pierzi respiraţia?
A.: Păi, cred că de vreo două ori ai reuşit. Când m-ai cerut în căsătorie şi când ai sărit cu paraşuta şi mi-ai arătat filmuleţul în direct, de ziua mea de naştere. Prima dată era să mor de emoţie, şi a doua oară, de frică. Să nu mai încerci a treia oară, ca să nu mă ai pe conştiinţă.

C.: Asta cu respiraţia, am înţeles, dar ce n-ai putea să-mi ierţi niciodată?
A.: Ce n-aş putea să-ţi iert? N-aş putea să-ţi iert ceea ce n-ai putea să-ţi ierţi nici tu, sunt sigură. Şi n-aş putea să-ţi iert dacă ai fi trist sau măcinat de cine ştie ce problemă şi nu mi-ai spune.

C.: Peste trei ani, cum şi unde te vezi?
A.: Tot aici, cântând, trăind frumos, cu cel puţin un copil în braţe, lângă tine, aproape de familia mea. Asta visez.   

C.: Ştii ce sunt curios să aflu? Dacă ai plâns vreodată din cauza mea fără să ştiu?

A.: N-am plâns niciodată din cauza ta, ştii foarte bine – deocamdată! Am plâns doar atunci când m-ai dus la vreun film care m-a emoţionat sau când m-ai invitat în emisiunea ta şi mi-ai vorbit atât de frumos despre mama, care se luptase cu o problemă serioasă de sănătate. Ai atins un punct sensibil şi nu te-ai lăsat, aşa cum faci şi cu atâţia alţi invitaţi.

C.: Ştii că mie îmi plac pisicile, ai fi de acord să-mi cumpăr una?

A.: Eu am altă propunere: să aşteptăm să fim părinţi, apoi să crească un pic copiii, suficient cât să-i consultăm şi pe ei asupra chestiunii şi, dacă ei sunt de acord să faceţi cu rândul curăţenie şi s-o hrăniţi aşa cum trebuie şi când trebuie, sunt de acord.

C.: Când m-ai văzut prima oară, ţi-am părut sărit de pe fix?
A.: Pentru cei de-acasă, vreau să le spun că, în realitate, eşti mai normal decât la televizor. Pe sticlă pari mai exigent, mai agitat, mai insistent. În realitate, eşti un om tolerant şi vesel, destul de răbdător.

C.: Te mai enervează ceva în afară de ceea ce ştiu deja?
A.: Mmm… Nu ştiu dacă ţi-am spus vreodată că mă enervează petrecerile unde lumea, în loc să vorbească, sa cânte sau să danseze, se uită la filme toată noaptea sau face „bisericuţe“ şi stă la poveşti.

C.: Vreau să-mi spui ceva ce crezi că, până acum, ştiam numai eu şi nimeni altcineva.
A.: Când sunt seara singură acasă, aprind cel pu-    ţin jumătate din becuri, iar la fiecare zgomot pun mâna pe telefon să vorbesc cu cineva.

C.: De ce te temi cel mai mult?
A.: De neprevăzut. De fapt, să ştii că eu încerc să-mi alung din minte lucrurile care mă fac să mă tem, dar, câteodată, nu pot şi…  da, mă tem pentru sănătatea celor dragi, mă tem să nu se întâmple ceva cu ei, nu ştiu, mă tem de tot ce i-ar putea afecta pe oamenii pe care-i iubesc eu.

C.: Ce nu lipseşte sub nicio formă din programul unei zile, în cazul tău?

A.: Zâmbetul, demachiantul, sărutările, un fruct, iubirea, cel puţin un telefon către cineva din familie (mama, în primul rând), apoi muzica (fie şi dacă n-am concerte, cânt acasă, din pură plăcere), plimbarea în aer liber, cartea de rugăciuni din geantă, internetul.

C.: Care e prima ta amintire, de copil?
A.: Aveam vreo 3 ani, mama îmi cânta şi mă ţi- nea în braţe, iar eu îngânam cântecele pe care le auzeam.

C.: Cum vezi tu dragostea?
A.: Cum o ştie toată lumea: „Dragostea e tot ce rămâne“. E o motivaţie enormă, îmi dă sens, energie, idei… E totul!

C.: Ce alegi dintre cea mai bună ciocolată din lume şi cea mai bună prăjitură ardelenească?
A.: Dacă sunt plecată undeva sau am concerte, aleg ciocolata, fiindcă îmi dă energie să rezist la programul agitat. Dar, îţi dai seama că, dacă aş fi la mama acasă, nici nu m-aş uita la ciocolată, vreau prăjitura mamei, cu cremă şi nuci. În Ardeal, lumea o ştie sub numele de „Prăjitura Durerea“. E dureros de bună!

C.: Câte e-mailuri primeşti zilnic?
A.: Primesc peste o sută de e-mailuri zilnic, am avut zile şi cu câteva sute. E o mare bucurie când văd că-mi scrie lumea, că sunt persoane care-mi trimit versuri şi care mă întreabă de concerte. Eu aş vrea să răspund tuturor, dar, din păcate, nu am mereu timpul necesar. 

C.: Să presupunem, prin absurd, că n-ai mai vrea să trăieşti din muzică. Ce altceva ţi-ar plăcea să faci, ce altă carieră ţi-ar surâde?

A.: Bine zis „prin absurd“, fiindcă cu greu mă pot imagina renunţând la muzică. Mi-ar fi probabil dragă actoria, dar şi artele plastice, cu tot ce presupun ele, mai ales zona de design vestimentar sau decoraţiuni interioare. Mi-e la fel de dragă şi industria filmului.

C.: Care sunt zilele pe care le aştepţi cel mai mult, într-un an?
A.: Zilele în care lansez piese noi, zilele noastre de vacanţă, zilele noastre de naştere, zilele în care ştiu că mă aşteaptă surprize dragi (Mărţişor, Valentine’s etc.), apoi zilele de sărbători, Paşte, Crăciun, când suntem cu familiile noastre.

C.: Ce simţi când eu intru în conflict… sau hai să nu-i spun conflict, să-i spun polemică, la «Happy Hour», cu vreun invitat?
A.: Păi, primul reflex e să fiu un pic tensionată, normal, până văd unde duce povestea, dar mă liniştesc destul de repede, pentru că eu te cunosc foarte bine şi ştiu că eşti un om care are argumente ce te-au făcut să acţionezi într-un anumit fel.

C.: Ai simţit vreodată că viaţa sau destinul tău este în impas, ai traversat vreo cumpănă majoră?
A.: Sunt diverse praguri şi diverse cumpene. Am avut, ca oricare om, şi momente de dilemă, stări când am vrut să renunţ, să mă consolez cu o carieră muzicală mai modestă, dar m-am ambiţionat şi sunt fericită, până la urmă am reuşit să transmit un mesaj, să arăt ce pot şi ce simt.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro