Fostul soț al lui Megan Fox, tată pentru a cincea oară

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Miercuri, 09 februarie 2022, 15:07

Brian Austin Green (48 de ani) și iubita lui, dansatoarea Sharna Burgess (36 de ani), vor deveni părinți anul acesta. Actorul mai are patru fii, trei din fosta relație cu Megan Fox (35 de ani) și unul din fosta relație cu actrița Vanessa Marcil (53 de ani).

Fostul soț al lui Megan Fox, tată pentru a cincea oară

Din relația cu Megan, Brian are fiii Noah Shannon (9 ani), Bodhi Ransom (7 ani) și Journey River (5 ani), iar din cea cu Vanessa, pe Kassius Lijah Marcil-Green (19 ani).

Fostul soț al lui Megan Fox, tată pentru a cincea oară

Megan și Brian au confirmat în mai 2020 că s-au separat după un mariaj de aproape 10 ani. Actorii s-au cunoscut în anul 2004, pe platourile de filmare ale serialului „Hope & Faith”.

Din ianuarie 2022, Megan este logodită cu rapperul Machine Gun Kelly (31 de ani), care are, la rândul său, o fiică, Casie Colson Baker (12 ani), din fosta relație cu Emma Cannon. Megan și MGK formează un cuplu din primăvara anului 2020.

Brian și Sharna și-au început relația în ianuarie 2021, un an mai târziu anunțând că vor deveni părinți. „Ne-am cunoscut într-o cafenea, apoi am ieșit la câteva întâlniri și ne-am izolat în casă împreună”, mărturisea Sharna pentru People, în iunie 2021. „Mă bucur că am făcut acest lucru, pentru că ne-a permis să ne cunoaștem în ritmul nostru. A fost grozav”, a completat sportiva.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Megan Fox și Machine Gun Kelly s-au logodit. Cum arată inelul de logodnă

Emma Roberts și Garrett Hedlund s-au despărțit la un an de la nașterea fiului lor

Bella Hadid susține că a fost abuzată într-unele dintre fostele sale relații

Brian a spus că întâlnirea cu Sharna „a fost ceva ce n-a mai experimentat până atunci”. „La prima întâlnire, am pierdut noțiunea timpului, același lucru s-a întâmplat și la a doua. Devenise ceva foarte diferit față de orice experimentasem anterior”, a mai spus.

„Nu știam ce însemnau toate lucrurile astea înaintea primului nostru sărut. Apoi a fost acea atracție și multe alte lucruri. A fost grozav. În plus, avem aceleași valori morale”, a completat. Până la acest moment, niciunul dintre ei nu a confirmat sexul bebelușului sau data la care acesta se va naște.

Foto: Instagram; Profimediaimages.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!