Cărţi şi piese de teatru recomandate de vedete

.

Există cărţi şi spectacole de teatru excepţionale. Totuşi, unele dintre ele te îndeamnă să le revezi cel puţin o dată. Scriitori care creează pasiuni şi personaje de care…
…ne îndrăgostim, spectacole de teatru şi cărţi fetiş ce rămân întotdeauna „calde”.
 
Pentru că librăriile dispun de un amalgam de cărţi de unde cu greu te poţi decide ce să iei acasă, iar teatrele propun o ofertă variată de spectacole impresionante, ne-am gândit să aflăm care sunt cele mai notabile dintre ele, unele dintre acestea recomandate chiar de către actorii care le animă. 

Pe Monica Davidescu o vei întâlni mai rar la premierele teatrale, pentru că preferă să vadă spectacolul abia după a şaptea reprezentaţie, „după ce piesa se mai aşează, cum spun actorii”, ne mărturiseşte ea.

Ultimul spectacol pe care l-a văzut este Tarelkin” de la teatrul Metropolis, „o punere în scenă care arată mare şcoală de teatru, mulţi actori tineri şi talentaţi, în roluri pe măsură”, apreciază actriţă. „Este o piesă în care te apucă râsu’-plansu’, care are mare trecere la spectatori”, ne spune aceasta. 

Egoistul” de la Teatrul Naţional, în regia lui Radu Beligan, sau „Desculţ în Parc„, piesă regizată de Ştefan Bănică, în care şi joacă, sunt alte două spectacole pe care le recomanda cu aceeaşi căldură şi entuziasm. 

Pe Monica Davidescu o vei întâlni mai cu seamă pe scena celor mai importante teatre din Bucureşti. Astfel, la Teatrul Naţional o vei putea urmări în interpretări de excepţie, în nu mai puţin de patru spectacole, dintre care „Visul unei nopţi de vară”, „Sânziana şi Pepelea” sau „Comedia norilor„. 

Deşi am prins-o cu greu într-o scurtă pauză de la repetiţii, actriţa îşi face timp şi pentru lectură. „Opere cumplite” este un volum în care Florin Piersic Jr. îşi notează o serie de editoriale şi texte personale inedite.

„Florin da ficţiunii caracter de real şi te face să te întrebi de multe ori dacă cel de lângă tine, din metrou, e cel care îţi dezvăluie gândurile în cartea lui. Este o carte în care veţi găsi texte inedite despre cei care sunt peste tot, în preajma noastră, dar pe care refuzăm să îi vedem în adevărata lor blană”, apreciază Monica Davidescu. 

Nici Ada Milea nu este „o persoană asortată cu premierele”. Întoarsă recent din Germania, cântăreaţa recunoaşte că limba germană este prea dificilă, însă piesele pe care le-a urmărit au fost „superbe”. Cât despre ultimele cărţi citite, Ada Milea preferă să nu le recomande, dar ne mărturiseşte că „i-a plăcut la nebunie” „Aleea soarelui” de Thomas Brussig, pe care o poţi găsi la editura Humanitas. 

Titlul cărţii este dat de numele străzii berlineze, despărţită în două de construirea Zidului, unde capătul mai scurt rămâne în partea de Est. Brussig povesteşte, plin de umor, cum în umbra Zidului răsare totuşi soarele. 

Cu o pasiune aparte pentru jurnale, Geanina Corondan ne propune doi scriitori români, ale căror opere au dobândit conotaţii europene: „Jurnalul” lui Mihail Sebastian, considerat cartea anului 2003 în Spania, şi „Jurnalul unei fiinţe greu de mulţumit” al lui Jeni Acterian. 

„Acest jurnal a fost o revelaţie. Sunt oameni care vor să plonjeze în România trecutului, într-o societate intrebelica, cu nevoi mai acute decât cele pe care le trăim noi astăzi”, apreciază Geanina Corondan. 

În materie de spectacole, vedeta TV ne invită să vedem „Tectonica sentimentelor” de Eric-Emmanuel Schmitt, de la Teatrul Naţional Bucureşti, cu premieră pe ţară în noiembrie.

Este o poveste despre dragostea, un joc al orgoliilor în care un bărbat devine miză pentru patru femei. Un element remarcabil este simplitatea clasică a punerii în scenă, apreciază Geanina, precum şi prestaţiile Ilincai Goia şi a Valentinei Zaharia, „o actriţă talentată şi învingătoare, care debutează cu succes în teatrul profesionist”. 

Şi actriţa Magda Catone a ales să ne răspundă la „extemporal”. Am aflat, aşadar, că citeşte „Muntele Vrăjit„, una dintre cele mai profunde cărţi scrise de Thomas Mann. „Autorul reuşeşte să te absoarbă în lectură şi să cobori în adâncul tău. Este un exerciţiu de introspecţie, o singurătate pentru autocunoaştere, specifică marilor duhovnici”, apreciază Magda Catone.

De asemenea, premiere şi spectacole de excepţie ne recomanda şi ea. „Da’ ale Carnavalului„, în regia lui Dan Tudor, este un spectacol-premieră reprezentat în marile oraşe din ţară şi jucat cu sălile „arhipline”, ne spune actriţa.

Spectacol este pus în scenă la Teatrul Popular din Bucureşti şi reuneşte actori prestigioşi ai scenei româneşti, precum Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Romică Ţociu, Cornel Palade sau Ovidiu Cuncea. 

Foto: Mediafax

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton