Chiar şi fără machiaj arată bine. Iată cum arată vedetele noastre nefardate!

Pe scenă şi în pictoriale nici o vedetă de la noi nu îndrăzneşte să apară fără un machiaj corespunzător, dar pentru a arăta că nu au nimic de ascuns sub stratul de fond de ten, multe dintre vedetele noastre publică pe Facebook fotografii cu ele nemachiate.
Este cazul Simonei Gherghe, care nu se sfieşte ca în timpul liber să renunţe la machiaj. De curând, vedeta a profitat de primele zile însorite ale primăverii şi s-a fotografiat în aer liber, la Corbeanca, acolo unde are o vilă. Simona s-a pozat lângă ramurile înflorite şi a făcut-o înainte de a se machia, astfel că amicii de pe Facebook au avut surpriza să o vadă aşa cum arată în realitate, şi nu cu “tonele” de fond de ten, care îi acoperă chipul în platoul de la “Acces Direct”.

La cei aproape 40 de ani pe care îi are, Andreea Marin a declarat că se simte ca la 20 de ani. Şi asta se vede! Vedeta şi-a suprins de curând fanii cu o imagine în care apare în pijamale, cu un pisoi în braţe, care este cel mai nou membru al familiei ei. Prietenii de pe Facebook au reacţionat imediat şi au comentat că: “O femeie este cu adevarat frumoasa cand este la fel de frumoasa si nemachiata. Esti fermecatoare, Andreea …”

Una dintre vedetele care are mai multe fotografii postate pe internet, fără urmă de fard pe faţă, este Andreea Banică, de altfel o prezenţă foarte activă pe reţelele de socializare. Ea a publicat, de curând o imagine în care apare nemachiată în grădină, bucurându-se de un timid început de primăvară. Reacţia fanilor a confirmat faptul că naturaleţea este la mare preţ, cel puţin în cazul ei.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: