Julia Roberts

De Corina Buhagiar pe

Considerată de mulţi cea mai populară actriţă a Statelor Unite, Julia Roberts s-a născut pe 28 octombrie 1967, în Gerogia, SUA. Iniţial şi-a dorit să devină medic veterinar
,apoi jurnalist. La 20 de ani şi-a urmat fratele la Hollywood şi… a dat lovitura! Cel mai cunoscut film al ei rămâne „Pretty Woman” şi a câştigat Oscarul pentru rolul principal din „Erin Brockovich”. A împărţit gloria cu echipa celebră din Ocean’s 11 sau 12, iar publicul o adoră în comedii romantice. Nu a apărut şi nici nu va apărea vreodată nud în vreo scenă şi se auto-defineşte „înaltă şi isteaţă”.

A fost măritată 2 ani tot cu un Scorpion, Lyle Lovett, dar n-a mers. Iar din 2002 este soţia lui Daniel Moder, un cameraman în zodia Vărsător, căruia i-a dăruit trei copii: Hazel Patricia şi Phinnaeus Walter în 2004 şi Henry Daniel în 2007.
 
Despre ea însăşi spune, cu modestie: „I’m just a girl from a little town in Georgia who had this giant, absurd dream.” (Sunt doar o fată dintr-un orăşel din Georgia, care a avut acest vis uriaş şi absurd – de a deveni actriţa, n.n).

Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro