Elisabeth Shue

De Corina Buhagiar pe

Este născută pe 6 octombrie 1963, la Wilmington, USA. Faptul că făcea parte dintr-o familie înstărită şi cu o bună educaţie n-a însemnat că ea şi fraţii ei au fost…
lipsiţi de problemele adolescenţei. Mai ales după ce părinţii lor au divorţat. Dar Elisabeth -a înscris la un Colegiu numai pentru fete şi s-a salvat astfel de la necazuri.

În timpul şcolii a câştigat nişte bani în plus jucând în reclame, de la Burger King sau maioneză, până  la diamante. În 1984 a prins un rol în „The Karate Kid” şi unul într-o mini-serial de televiziune. Şi-a început apoi instruirea în arta actoricească şi s-a transferat la Harvard, unde a urmat studii politice.

A jucat în mai multe filme, dar a fost întrecută în faimă de fratele ei, Andrew Shue, cu rolul lui din „Melrose Place”. Însă Elisabeth a recuperat cu vârf şi îndest după ce a jucat în „Leaving Las Vegas”, în 1995, alături de Nicolas Cage. Filmul a avut 4 nominalizări la Oscar, inclusiv pentru Elisabeth, ca actriţă în rol principal. Acesta a fost punctul de cotitură pentru cariera ei. A jucat apoi în „The Saint”, „Palmetto” sau „Hollow Man”. Este căsătorită cu Davis Guggenheim şi au trei copii.

Comentând despre impresia ei de „girl next door” (fata de la uşa de alături), Elisabeth spunea: „Poate că arăt ca fata de la uşa de alături, dar credeţi-mă n-aţi vrea să locuiţi lângă mine!”

Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat