Urmează să vă despărţiţi? Uite ce semne să urmăreşti!

De Mia pe 08 august 2013

Atunci când o relaţie de cuplu nu mai funcţionează, unul dintre cei membri face primul pas înspre despărţire. Poate că tu nu eşti pregătită să laşi lucrurile să se termine, dar poate că el deja se gândeşte la viitoarea iubită. Iată care sunt semnele care îţi spun că urmează să se despartă de tine şi cum să opreşti lucrurile să se întâmple.

Nu mai vorbiţi atât de des

Înainte parcă te suna de cel puţin trei ori pe zi. Poate nu vă vedeaţi atât de des, dar măcar vorbeaţi la telefon zilnic. În ultima vreme, parcă apelurile s-au rărit destul de mult. La început a fost îndrăgostit – ca în orice relaţie – iar acum a lăsat-o mai moale cu discuţiile dese pentru că se simte într-un fel prins în relaţie şi obligat să avanseze, deşi nu se simte pregătit. Dacă l-ai suna tu tot mai des, mai mult l-ai sufoca şi astfel l-ai îndepărta şi mai tare de tine. Cel mai bine, în această situaţie, este să îţi vezi de planurile tale şi să-l laşi doar pe el să sune. Dacă vede că eşti independentă de el, se va linişti şi se va întoarce la tine.

Nu aţi mai făcut sex de mult

Obiceiurile voastre sexuale s-au schimbat în mod negativ – nu mai faceţi sex pe cât de des făceaţi înainte şi ai început să-ţi pui mai multe semne de întrebare. Motivele pot fi numeroasă pentru această perioadă – probleme de sănătate, probleme la serviciu, plictiseala, iar apetitul său sexual a scăzut destul de mult. Mai aşteaptă câteva săptămâni, timp în care poţi afla care este adevăratul motiv şi pe urmă treci la „atac” – invită-l la tine şi primeşte-l în casă într-o ţinută irezistibil de sexy.

Vă certaţi din nimicuri

Până acum, toate gesturile tale i se păreau foarte drăguţe, dar, de la o vreme, au început să îl irite atât de tare încât vă certaţi din orice. Acest lucru se întâmplă foarte des, în cele mai multe cupluri. Cea mai bună metodă este să nu te mai enervezi de fiecare dată când face un astfel de comentariu, ci lasă-l să se calmeze, dă-i un pic spaţiu. Poate că petreceţi prea mult timp împreună, iar un pic de timp petrecut separat vă va face numai bine, amândurora. Pe de altă parte, de fiecare dată când face o astfel de remarcă, nu îi cere scuze şi nu te schimba dacă nu ai făcut nimic greşit, pentru că totul va continua după acelaşi model şi lucrurile se vor înrăutăţi.
Citeşte mai multe pe pagina următoare!
Foto: Shutterstock

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite