Unde te duci in Grecia

De Unica.ro pe 18 iulie 2007

Dupa ce le vezi o data, patesti ca Ulisse vrajit de Calypso: uiti de Penelopa, pardon!, de alte locuri insorite cel putin sapte ani.
Santorini, perfecta pentru luna de miere

De ce? Pentru ca are cele mai frumoase apusuri de soare din lume. Si pentru ca spectacolul oferit de natura, impreuna cu viata de noapte desavarsita, face din micul arhipelag unul dintre cele mai cautate locuri de vacanta din Europa.
Bine de stiut: Santorini este mai scumpa decat majoritatea insulelor grecesti, dar este si mai spectaculoasa, gratie casutelor albe, cocotate pe niste stanci vulcanice.

Pe urmele atlantilor

Unde mergi? Pyrgos este un satuc foarte cautat de turisti, pentru ca are mai multe biserici decat case (75). Pe numarate! Oia este celebra pentru apusurile de soare. Indiscutabil, cine merge la Oia va prinde seara la una din terasele cu vedere la mare. Fira, capitala, este zgomotoasa, aglomerata si foarte turistica. Un loc special este Akrotiri. Aici, sapaturile arheologice au scos la iveala ramasitele unei civilizatii acoperite de lava vulcanica acum 3500 de ani. Unii spun ca apartine atlantilor.

Unde faci plaja? Cel mai popular loc este Kamari. Nisipul e negru si fin, turistii se inghesuie aici pentru ca de jur imprejurul plajei sunt nenumarate taverne si magazine. Despartita doar de o stanca e plaja Perissa, recomandata celor care nu au un buget foarte mare. Atmosfera e incinsa de muzica difuzata dintr-un barulet fara prea mari pretentii.

Rodos, unde fluturii zboara nestingheriti

De ce? Pentru ca o sa vezi una dintre cele mai frumoase cetati medievale din Europa, pentru oraselul Lindos (de strabatut pe spatele unui magarus), pentru fascinanta Vale a Fluturilor.

Bine de stiut: Potrivit unor statistici, Rodos este unul dintre cele mai safe locuri, cu o calitate exceptionala a vietii.

Unde mergi? In fiecare zi, in vechea cetate se organizeaza spectacole care readuc la viata lumea medievala. Se prajesc la protap miei si purcelusi, se fierbe vin, domnitele canta la harpa, clovnii merg pe catalige si scuipa foc.
Unde faci plaja? Partea vestica a insulei e mai putin turistica. Tarmul e stancos, iar plajele au pietris.  In Rodos si Lindos, plajele sunt asemanatoare cu ce stim de la Mamaia: nisip fin, sezlonguri si umbrela cu 3 euro.

Corfu, cele mai frumoase plaje europene

De ce? Pentru ca o sa ai parte de o combinatie deosebita de cosmopolita-nism cu trai grecesc tihnit, pe care o sa le intalnesti in capitala cea eleganta, numita tot Corfu, in agitatele statiuni Kassiopi si Ipsos, dar si-n satele mai departate, unde traditiile grecesti sunt neschimbate de veacuri.

Bine de stiut: Coasta de nord-est adaposteste nenumarate golfulete intime, cu tarm pietros, ape turcoaz si o panorama dumnezeiasca.
Unde mergi? Cele mai cunoscute statiuni din Corfu sunt Mon Repo (vecina cu capitala, Kerkyra), Benitses, Paleokastritsa, Kanoni, Moratika, Lefkimi, Kassiopi, Messonghi.

Unde faci plaja? Se spune ca insula Corfu are cele mai frumoase plaje din Europa. In partea estica, tarmul e usor inclinat, dar plajele sunt lungi, cu nenumarate golfulete. Partea vestica are insa privelisti dramatice: prapastii si zone stancoase, ape adanci si cristaline.

Foto: Shutterstock

Uranus, planeta marilor schimbări, intră în Taur pentru următorii 8 ani

Uranus, planeta marilor schimbări, intră în Taur pentru următorii 8 ani