Trendsetterii anului 2009

Tema principală a anului 2009 a fost schimbarea, pe toate planurile, dar mai ales în modă. Lady Gaga a şocat lumea întreagă, blogurile de modă au surclasat revistele de modă …
… designerii s-au întrecut în a exprima în colecţiile lor transformările lumii în care trăim şi vampirii au ajuns foarte în vogă!

Ne-am gândit să vă prezentăm cele mai influente personalităţi din 2009, cei care şi-au impus foarte clar stilul de viaţă şi mai ales stilul vestimentar. Iată lista trendsetterilor anului care a trecut!

Michelle Obama

Michelle Obama ne-a demonstrat că adoră culorile puternice şi că acestea îi vor complimenta întotdeauna tenul măsliniu.

Prima Doamnă alege nuanţe de oranj, albastru cobalt, verde teal, violet, magenta şi roşu aprins.

Ea preferă încălţămintea Jimmy Choo şi Lanvin, şiragurile duble de perle şi broşele foarte mari.

Michelle Obama are câţiva designeri preferaţi. Narciso Rodriguez, unul din preferaţii lui Sarah Jessica Parker, i-a creat rochia pe care a purtat-o la ceremonia de anunţare a câştigătorilor alegerilor, Jason Wu pe cea de la ceremonia de investire.

Iar în general, Thakoon şi Michael Kors au avut grijă să aibe ţinute impecabile pentru apariţiile televizate.

Lady Gaga

Cântăreaţa a fost numită “Stylemaker” de către “Accessories Council Exchange (ACE)” şi premiul i-a fost înmânat de celebrul designer Marc Jacobs.

Lady Gaga e recunoscută peste tot în lume pentru garderoba excentrică.

Artista a mărturisit că stilul ei este o combinaţie între elementele epocii disco – anii ’80 – stilul Cindy Lauper şi perioada glam rock din anii ’70, celebrul David Bowie şi ţinutele sale cu totul ieşite din comun.

Ea a adus în prim plan unele din cele mai avangardiste accesorii.

De la pălăria orbitală creată de Nasir Mazhar, la bentiţa de păr cu urechi de iepuraş Louis Vuitton, ochelarii de soare tip mască în culori neon – verde fosforescent, roz bonbon, sau chiar ultimele apariţii cu mască din piele sau dantelă.

Rihanna

Stilul vestimentar al Rihannei este îndelung discutat în reviste, pe forumuri de modă, şi chiar în emisiuni televizate.

Hainele de designer pe care le preferă în ultimul timp sunt semnate Vivienne Westwood, Balmain, Martin Margiela şi i-au creat o imagine de divă potrivită pentru ultimul ei album “Good Girl Gone Bad”.

Rihanna poartă rochii mini, culori puternice, tunsori extravagante.

Stilul abordat de Rihanna în ultima vreme este menit să şocheze, însă nu se apropie de excentricitatea preferată de Lady Gaga. Semnătura de stil a Rihannei include mai nou blazerul cu umeri supradimensionaţi, rochiile mini fără bretele, cizme foarte înalte.

Faptul că este deja un “fashion icon” a devenit evident o dată cu apariţia ei pe coperta ediţiei din septembrie a revistei Vogue Italia.

Michael Jackson

Influenţa lui Michael Jackson se poate observa cel mai bine în moda din 2009. Regele muzicii pop este considerat un fashion icon incontestabil.

Imaginea lui din perioada pieselor “Bad”, “Beat It” şi “Thriller” a fost inspirată de stilul “biker” cu jachete din piele neagră şi roşie cu aplicaţii din fermoar şi lanţuri, apoi urmată de perioada jachetelor cu aplicaţii militare.

Kristen Stewart

Faima pe care a avut-o povestea Twilight şi look-urilor protagoniştilor a devenit un trend internaţional. Stilurile de machiaj adoptate de Kristen Stewart dar şi schimbările ei de look încă sunt subiect de discuţie.

Fondul de ten deschis la culoare şi rujul de culoarea sângelui au revenit ca tendinţe de beauty printre vedete pe covorul roşu şi mai apoi în rândul femeilor din întreaga lume!

Gucci, Dolce & Gabbana, Hervé Leger, Balenciaga şi Proenza Schouler sunt designeri care au îmbrăcat-o pe Kristen Stewart pentru turneul de promovare a filmului şi ale căror creaţii au ajuns pe prima pagină a ziarelor.

Victoria Beckham

Vedetele au purtat tot anul rochiile semnate Victoria Beckham. Jennifer Lopez, Elle MacPherson, Drew Barrymore, Brooke Shields, Leighton Meester, Kelly Ripa, Erin Wasson şi Heidi Klum, toate aceste celebrităţi au fost văzute purtând câte o creaţie din colecţia Victoria Beckham pentru toamnă-iarnă 2009. 

Rochia Bidart din colecţia Victoria Beckham pentru primăvară-vară 2009 şi cele denumite Giral şi Carmontelle din colecţia pentru toamnă-iarnă 2009-2010 au fost cele mai de succes modele create de vedetă cu ajutorul designerului Roland Mouret.

Stella McCartney

Fiica lui Paul McCartney este unul din designerii care militează de mulţi ani încoace pentru ecologie în modă.

Ea este vegetariană de foarte mult timp şi a făcut din stilul acesta de viaţă ceva inedit şi dorit de o lume întreagă.

“Tot ceea ce este în magazinele mele, piese vestimentară şi accesorii, este realizat fără cruzime, în sensul că niciun animal nu a trebuit să moară sau să sufere,” spune Stella.

Apelul ei a fost auzit şi a dat naştere unei preferinţe printre vedete pentru piele ecologică şi blană artificială. Kate Moss, Victoria Beckham, Liz Hurley, Miley Cyrus, Kate Hudson, Rachel Zoe, Sienna Miller şi Lindsay Lohan au purtat cu diverse ocazii haine din blană sintetică şi trendul continuă în rândul maselor!

Foto: Northfoto, Mediafax

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Modă
Vă recomandăm: