Ce fel de persoană eşti în funcţie de zodie

De Stela Moisescu pe 01 septembrie 2010

Deşi se spune că Scorpionul este cea mai sexuală zodie, în realitate Taurul este un amant mai priceput. Atunci când vrei să cunoşti o zodie, cu trăsăturile ei,…
… este important să distingi adevărurile astrologice de mituri.

Unica.ro îţi prezintă principalele trăsăturile ale zodiilor şi deconspiră miturile care circulă despre fiecare semn zodiacal!

Berbec

Berbecul este un semn zodiacal guvernat de trăsături precum curaj, dinamism şi un mod instinctiv de a acţiona.

Recunoşti uşor un Berbec, căci puţini sunt cei atât de sinceri şi oneşti. Cu un Berbec lângă tine nu ai de ce să îţi faci griji. Nu are intenţii ascunse, nu posedă nici cea mai mică urmă de şiretenie, el este mereu fairplay.

Acest semn zodiacal adoră joculeţele în interacţiunea cu ceilalţi, posedă un entuziasm molipsitor, vrea să atragă atenţia celorlalţi şi este mereu în căutarea emoţiilor puternice, pentru că se plictiseşte destul de repede şi nu suportă să stea degeaba.

Este primul semn din zodiac, aşa că se spune că este un leader înnăscut, însă Berbecul ştie cum să lucreze în echipă, fără să işte conflicte de orgoliu. În niciun caz nu este necioplit sau agresiv, dar este condus de o mare pasiune pentru ceea ce face şi debordează de energie. În realitate este un idealist, un inocent, dar posedă şi o doză de egoism şi egocentrism. Se decide uşor şi vrea să primească pe loc ceea ce doreşte. L-am putea cataloga copilul zodiacului.

Nu este însă aşa grăbit precum se spune. Când e vorba de evidenţe sau explicaţii se transformă într-un minuţios, ducând uneori lucrurile până în pânzele albe.

Taur

Printre trăsăturile principale ale Taurului se numără febleţea pentru frumos, creativitatea şi senzualitatea. Taurul îşi ascultă simţurile mai mult decât orice alt semn zodiacal, motiv pentru care trăieşte sexul mai intens decât celelate zodii, inclusiv decât Scorpionul.

Este adevărat, cu un Taur lângă tine te simţi în siguranţă, pentru că sunt statornici şi leagă uşor relaţii interdependente. Semnul zodiacal posedă un mare grad de determinare, care se transformă uşor în încăpăţânare.  Totuşi, nu merg la extrem, aşa cum se spune, căci latura lor ascunsă, generozitatea, îi înmoaie, astfel că ştiu când să cedeze.

Încă un lucru demn de menţionat este bunul simţ ce caracterizează Taurii, dar şi faptul că sunt foarte răbdători şi loiali. La fel de valabil este şi că posedă un calm aparte, pe care îl vezi în modul greoi cu care iau o decizie, dar şi în felul senzual în care se mişcă.

Deşi Taurul pare să se priceapă mai mult la ascultat, nu este un introvertit şi nici nu are reţineri în a face dezvăluiri despre el, dacă acele detalii mai intime sunt relevante pentru conversaţie. În contextul potrivit sunt parteneri foarte buni de conversaţie.

Citeşte trăsăturile celorlalte zodii în paginile următoare!

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3 4 5 6

Prima poză cu Florin Busuioc, după ce a fost externat din spital

Prima poză cu Florin Busuioc, după ce a fost externat din spital