Tradiții și superstiții de mucenici

De Mădălina Manole pe 08 martie 2018
Mucenicii sau Măcenicii, așa cum sunt cunoscuți în anumite zone ale țării, au o simbolistică puternică pentru religia creștin ortodoxă și reprezintă o sărbătoare încărcată de tradiții și obiceiuri.

Mucenicii se sărbătoresc în fiecare an pe data de 9 martie și reprezintă, în credința populară, trecerea de la iarnă la primăvară, mai exact se termină zilele babelor și încep zilele moșilor. Din punct de vedere religios, Mucenicii reprezintă pomenirea celor 40 de sfinți martiri care au fost uciși în Sevastia de către Agricola, guvernatorul Armeniei, în anii 300, ca urmare a faptului că nu au vrut să se lepede de credința lor în Iisus. Geto-dacii credeau că au fost 44 de mucenici, prin urmare este un număr des întâlnit, însă Biserica a numit doar 40 de mucenici.

Tradiții de Mucenici. De ce este bine să mănânci mucenici?

Tradiția de Sfinții Mucenici cere ca în această zi, 9 martie, să se pregătească mucenici în formă de cifra 8, o stilizare a formei corpului uman, iar apoi să se ducă la biserică pentru a fi sfințiți. În funcție de zona țării, mucenicii se pot prepara după rețete diferite, mucenicii muntenești sau mucenicii moldovenești, însă obiceiul rămâne același. Se spune în popor că cei care mănâncă mucenici pe 9 martie vor fi feriți de boli și vor avea un an bogat și roditor. De asemenea, în această zi se dă de pomană, adică se împart mucenici pentru sufletul celor morți.

Tradiții de Mucenici. De ce se beau 44 de pahare?

Cu ocazia Sfinților 40 de Mucenicii din Sevastia bărbații trebuie să bea 40 sau 44 de pahare de vin. Tradiţia a devenit din ce în ce mai populară, în prezent organizându-se adevărate concursuri pe această temă. De fapt, la baza, acest obicei își are originile în sărbătorile bahice din Antichitate și a fost preluat și adaptat. Astfel, paharele se beau în cinstea celor 40 de ostași morți în numele credinței. Se spune că cele 40 sau 44 de pahare de vin băute la Măcinici se vor transforma de-a lungul anului în sânge proaspăt și va oferi bărbaților mai multă putere de muncă, dar și sănătate.

Tradiții și obiceiuri de Mucenici: Se scoate plugul

La sate, în ziua Sfinților Mucenici, țăranii scot plugul pe câmp în semn simbolic, demonstrând astfel că sunt pregătiți pentru muncile câmpului specifice anotimpului. Aceast obicei se spune că este adugător de rodnicie, iar recoltele vor fi îmbelșugate.

Tradiții și superstiții de Mucenici: Focul ritualic

O tradiție din ce în ce mai puțin respectată este aprinderea focului în curte, în noaptea Sfinților 40 de Mucenicii din Sevastia. Este un obicei ritualic, de purificare a ființelor vii și a spațiului, și trebuie să fie însoțit de o masă îmbelșugată. Se spune că în această noapte mormintele se deschid, porțile Raiului se deschid, și cei plecați dincolo coboară pe pământ. Pentru protecție, tradiția spune că este bine să tămâiezi și să stropești cu aghiazmă casa, membrii familiei, curtea, grajdurile și grădina.

Superstiții de Mucenici: Bota

Cu precădere în zona Moldovei, datina de Mucenici cere ca pe 9 martie copiii să iasă în curte și să bată în pământ cu bota sau cu maiul pentru a intra gerul și a lăsa să iasă căldura.

Superstiții de Mucenici: Se arde gunoiul

O superstiție de Mucenici care alungă relele, necazurile și bolile cere să se strângă gunoiul în mijlocul curții și să i se dea foc, iar tinerii să sară peste el de câte trei ori. Cenușa rămasă trebuie presărată în jurul copacilor din ogradă pentru a da mai multe roade pe parcursul anului.

Citește și – Când și cum se fac mucenicii

Sursă foto: Shutterstock

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"