Cum şi de ce se sinucid oamenii

Pentru unii act de onoare, pentru alţii urmare a unei boli psihice sau decizie luată din impulsivitate, sinuciderea este una din principalele cauze ale morţii în rândul tinerilor.
În anii ‘50 recurgeau la suicid doar 10 oameni din 100.000 la nivel mondial, iar majoritatea erau bărbaţi în vârstă. La mijlocul anilor ’90, din 100.000 de persoane 18 se hotărau să moară, majoritatea fiind adulţi tineri.

În prezent, OMS estimează că la fiecare 40 de secunde, undeva în lume, se sinucide un om. Astfel, suicidul este între primele trei cele mai importante cauze ale morţii la persoanele între 15 şi 44 de ani.

Conform Wikipedia, ţara cu cele mai multe sinucideri în ultimii ani a fost Belarus. Şi-au găsit moartea astfel 35 de oameni din 100.000. Japonia, Lituania, Ukraina, Rusia au, de asemenea, o rată mare a sinuciderilor.

Opt oameni se sinucid zilnic în România

România se situează undeva la mijloc, în 2007 având loc 11,3 sinucideri la 100.000 de locuitori, cele mai multe în rândul femeilor. În 2009, conform datelor oferite de Libertatea, s-au sinucis 2953 de români, adică opt pe zi.

Judeţul cu cele mai multe cazuri a fost Constanţa, urmat îndeaproape de Bucureşti. În prezent se pare că numărul sinuciderilor este în creştere, după ce în 2008 scăzuse puţin.

Cum se sinucid oamenii  

Metodele preferate de suicid variază de la o ţară la alta. În SUA, unde armele de foc sunt o banalitate pentru majoritatea oamenilor, principala metodă de suicid este împuşcarea, în timp ce înecul este metoda cea mai rar folosită.

În Hong Kong, sinucigaşii preferă să se arunce de pe clădirile înalte, una dintre metodele cele mai puţin folosite de americani.

În Germania, mulţi oameni aleg să se arunce în faţa trenului, o metodă de suicid foarte eficientă. Rata de supravieţuire este de numai 10% şi chiar dacă supravieţuiesc sinucigaşii se pot alege cu membre amputate sau lovituri la cap care îi lasă cu handicap pe viaţă. Mai multe şanse de supravieţuire – 67% conform Wikipedia – au cei care se aruncă în faţa metroului, probabil pentru că acesta circulă cu o viteză mai mică.

În mod suprinzător există şi oameni care îşi pun capăt zilelor prin accidente de maşină. O maşină care s-a oprit într-un copac, fără urme de frânare şi cu o singură persoană la bord ar putea să nu fie un accident. Totuşi, nu se poate spune cât de frecvente sunt aceste întâmplări căci foarte rar se poate face diferenţa între accident şi sinucidere.

Suicidul cu pesticide nu este o metodă atât de rară pe cât am crede. Conform Wikipedia, 30% din sinucigaşii lumii aleg să se otrăvească cu astfel de substanţe. În China este metoda preferată a femeilor din mediul rural.

Supradoza de medicamente, metoda preferată a femeilor

Supradozele sau combinaţiile de medicamente le atrag în special pe femei, care preferă metode mai puţin violente de a muri. Din fericire, rata de supravieţuire este relativ mare, mai ales că medicamentele cu adevărat periculoase sunt greu de procurat în ţările dezvoltate, vânzarea lor fiind reglementată foarte strict.

Cel mai adesea se folosesc supradozele. Din păcate, cei care nu mor pot să rămână cu sechele permanente, unele medicamente afectând în mod iremediabil anumite organe. În loc de o moarte uşoară, sinucigaşii se aleg cu o viaţă de chin.

Citeşte continuare în pagina următoare!

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Sănătate
Vă recomandăm: