Totul despre confidenţialitatea salarială

Cel mai adesea atunci când semnăm un contract cu compania la care tocmai ne angajăm, se face şi un act adiţional în care este stipulată obligativitatea noastră …

… de a menţine confidenţialitatea în ceea ce priveşte salariul pe care urmează să-l primim pentru munca depusă.

De cele mai multe ori însă, această obligativitate a angajaţilor este încălcată, fapt care nu este prea plăcut pentru companie. Într-adevăr potrivit articolului 158 din Codului Muncii, salariul angajatului este confidenţial şi angajatorul are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidenţialităţii salariale a angajatului.

Până acum, am auzit de zeci de cazuri în care în companii angajaţii ştiu salariile colegilor şi de cele mai multe ori, cei cu salarii mai mici îşi şantejează şefii că demisionează dacă nu le egalează salariile cu cele ale colegilor mai bine plătiţi.

N-am auzit însă, de un proces intentat de o companie, unui angajat care a încălcat obligativitatea confidenţialităţii salariale.

Intenţia companiilor de a păstra acest aspect confidenţial şi de a nu da naştere la posibile frustrări în rândul angajaţilor, este în esenţă una bună. Însă, se întreabă unii angajaţi, dacă într-o companie există o politică cu o grilă clară salarială foarte bine respectată şi administrată, de ce aceasta nu se face de fiecare dată şi publică?

Oricum, până la urmă oricât ar lupta companiile cu dorinţa angajaţilor de a ştii ce salariu are colegul, prea mare succes nu au.

Motivele pentru care angajaţii fac acest lucru sunt legate de curiozitatea faţă de ce salariu are colegul aflat pe acelaşi tip de post, prietenie, încredere şi dorinţa de a ajunge la un alt nivel de comunicare în relaţia cu colegul.

Oamenii sunt de când lumea curioşi, le place să ştie mai mult decât trebuie, au dorinţa de a bârfi şi de a se compara permanent cu semenii lor.

Da, într-adevăr este plăcut să ştii câţi bani câştigă colegul tău de birou, ce salariu a avut la angajare şi dacă a primit până acum vreo mărire salarială. Însă, acest lucru poate avea pentru tine şi efecte negative. Dacă vei afla că o colegă de-a ta care nu are nici o sarcină în plus faţă de ale tale, are un salariu cu 100, 150 de euro mai mare, crezi că vei putea trăi cu acest gând?

Frustrările la care sunt supuşi angajaţii care află salariile colegilor egali pot fi foarte mari şi pot duce chiar la scandaluri monstruoase în interiorul departamentului, la demisii sau atmosfere total neproductive.

Acum rămâne la latitudinea ta dacă vrei să ştii salariul colegei de birou.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Carieră
Vă recomandăm: