Tot ce nu ştiai despre vaccinul HPV

De Erika Chivu pe 07 octombrie 2009

Vaccinul anti HPV este una din principalele modalităţi de prevenire a cancerului de col. Din păcate, puţine femei ştiu totul despre el. Iată răspunsul la toate întrebările tale.
Vaccinul este menit să prevină infecţia cu HPV, virusul considerat vinovat pentru mare parte din cazurile de cancer cervical. Vaccinarea nu tratează cancerul de col, dar nici nu îl produce. Protejează nu numai împotriva tumorilor cervicale, ci şi împotriva altor boli provocate de HPV, de exemplu leziuni precanceroase sau veruci genitale (negi).

Vreau sa mă vaccinez. Ce am de făcut?

Medicul ginecolog Indiana Pelin, de la cabinetul Dico-Med, ne-a explicat că vaccinarea ar trebui să fie precedată de un consult ginecologic, care să includă şi analize de secreţie, dar şi un tipaj viral, o analiză care îţi va spune dacă ai fost sau nu infectată până acum cu una din tulpinile HPV cu risc cancerigen crescut. Dacă ai fost deja infectată, asta nu înseamnă că vei face neaparat cancer de col, ci doar că trebuie să fii mai atentă la sănatatea ta. Dacă analizele ies bine, poţi face vaccinul, dar înainte de prima injecţie, medicul îţi va pune câteva întrebări pentru a afla dacă eşti alergică la anumite alimente sau medicamente. De exemplu, ne-a spus dr. Pelin, dacă esti alergică la ouă, nu ar trebui să faci vaccinul pentru că exista riscul de şoc anafilactic.

Vaccinul constă în trei doze care se fac pe o perioadă de şase luni. Chiar dacă este aprobat pentru folosirea între 9 şi 26 de ani, se poate face şi după această vârsta, cu condiţia să-ţi faci înainte toate analizele necesare.

Cât costă?

Tipajul viral costă între 300 şi 450 de lei, în funcţie de laborator. Vaccinul Silgard, care protejează împotriva a patru tulpini oncogene costă aproximativ 550 de lei, iar Cervarix, care protejează împotriva a două tulpini, costă în jur de 420 lei doza. Preţurile sunt pentru o singură doză şi fiecare vaccin necesită trei doze.
   
Am o rană pe col. Mai are rost să mă vaccinez?

Da, are rost, dacă tipajul viral îţi permite. Dar, ne-a avertizat dr. Pelin, vaccinul nu este un tratament al rănii de pe col. Aceasta trebuie tratată prin metodele clasice pentru că ea este în continuare o portiţă de intrare pentru virus şi, pe lângă tulpinile acoperite de vaccin, mai există şi altele cu potenţial cancerigen. „Este foarte important de ştiut că virusul HPV nu atacă decât o leziune, indiferent unde ar fi, pe col sau pe mucoasa vulvo-vaginală. Dacă mucoasa genitala este sănătoasă, deci femeia nu are o rană pe col, virusul nu are ce ataca”, ne-a mai spus doamna doctor.

M-am vaccinat. Mai pot face cancer de col?

Din păcate, da. Aşa cum am spus, sunt multe tulpini HPV cu risc cancerigen şi nu există vaccin pentru toate. În acest moment, vaccinarea poate preveni infecţia cu tulpinile HPV 6, 11, 16 şi 18, care sunt considerate a avea riscul cangerigen cel mai crescut. Însă mai există şi alte tulpini, care, deşi prezintă un risc mai mic, pot totuşi să dea cancer de col. Dacă te-ai vaccinat, scad considerabil şansele de a face boala, dar asta nu înseamnă că nu mai trebuie să te protejezi sau că poţi neglija controlul ginecologic periodic.

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite