Topul mămicilor celebre şi sexy la peste 40 ani

De Diana Sorescu pe 13 august 2010

Femei de carieră, mame devotate, siluete de invidiat. Ce pot să-şi dorească mai mult? Vedetele de la Hollywood dar şi cele autohtone ne demonstrează…

…că vârsta din buletin nu are de-a face cu aspectul fizic şi nici cu statutul de mămici.

Au vrut să îşi trăiască din plin viaţa, aşa că au hotărât să aducă pe lume bebeluşi după 35 de ani, sau mai târziu. Abia după ce şi-au consolidat cariera şi eventual au câştigat şi-un Oscar, au dat la schimb filmările, emisiunile, concertele pe nopţi presărate cu scâncete, biberoane şi scutece. Iar după ce au făcut asta s-au declarat cele mai fericite mămici din lume! Fără excepţie!

Vedete de peste Ocean

Halle Berry a adus-o pe lume pe frumoasa Nahla atunci când împlinise deja 41 de ani. Nimic nepotrivit având în vedere că actriţa arată din ce în ce mai bine, iar de curând a fost desemnată cea mai sexy mămică de o publicaţie adresată bărbaţilor. 

Salma Hayek este mămica Valentinei, iar la 44 de ani arată excepţional. La fel putem spune şi despre Elle MacPherson, modelul cu cele mai lungi picioare, care pare sora mai mare a lui Flynn şi Cy, băieţii ei de 12, respectiv 7 ani, în niciun caz mama.

Ce mămici sexy mai avem în glosar? Da, Nicole Kidman (42 ani) alături de bebeluşa ei, Sunday Rose, Sarah Jessica Parker (44 ani) şi trio-ul James plus gemenele, Cindy Crawford şi Sheryl Crow împreună cu micuţii lor. Aşa mămici să aibă toţi copiii!

Vedetele noastre

Şi noi ne putem lăuda cu mămici sexy, trecute de pragul de 40! Începem enumerarea cu mămica-divă Mihaela Rădulescu şi puiul ei, Ayan. De dragul lui a lăsat România şi cariera în televiziune şi s-a mutat la Monte Carlo. O adevărată leoaică ce îşi protejează micuţul, dar şi o femeie ce a demonstrat că schimbatul prefixului nu-i motiv de depresie, ci prilej de străluci şi mai tare!

Şi nu e singura! Romaniţa Iovan şi micuţul Albert, Iuliana Marciuc şi David, Anca Ţurcaşiu, Sanda Ladoşi sunt doar câteva din celebrităţile care demontează mitul cum că o femeie de succes, trecută de 40 şi cu copil acasă nu poate să arate excelent!

Vezi în Galeria Foto poze cu mămicile sexy!

Foto: Hepta, arhiva Ringier

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional

Care este destinația de „detoxifiere digitală” din România, inclusă într-un top internațional