Incredibil! Top cei mai ghinionişti oameni din lume

De Diana Zagrean pe 26 august 2013

Unii oameni câştigă de câteva ori la loto într-o viaţă, alţii adună tot atâtea accidente de maşină. În timp ce mulţi dintre noi ne plângem de milă pentru diverse ghinioane, alţi oameni nu fac decât să treacă de la o nenorocire la alta. Iată poveştile celor mai ghinionişti oameni din lume.

Uitat la tragerea loteriei câştigătoare

Un întreg sătuc din Spania a câştigat anul trecut loteria celebră „El Gordo”. Premiul cel mare de 950 milioane de dolari a fost împărţit între membrii comunităţii din Sodeto, cu cele 70 de gospodării ale sale. Mai puţin una.
Atunci când reprezentanţii comunităţii săteşti s-au plimbat să strângă banii pentru loterie, au reuşit să rateze cumva gospodăria săracului grec Cotis Mitsotakis. Bietul om a ratat loteria cea mare şi, implicit, premiul.

Bărbatul care a scăpat cu viaţă din 16 accidente

John Lyne, din Marea Britanie a căpătat o poreclă tragică, având în vedere motivele care i-au adus acest nume: „Calamity John”.
Bărbatul a suferit de-a lungul vieţii nu mai puţin de 16 accidente diferite, dintre care trei accidente de maşină, căzături de pe cal, oase rupte, lovit de fulger, sau o avalanşă.
Deşi lumea spune că este ca o pisică cu nouă vieţi, bărbatul spune că nu se simte descurajat de zecile de ghinioane pe care le are şi că „asta este viaţa lui”.
Citeşte mai departe şi vezi şi alte poveşti incredibile cu oameni care au avut multe ghinioane, pe pagina următoare!
 

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite

Andreea Berecleanu a dezvăluit care este secretul unei vieți de cuplu fericite