Top 10 vedete-scriitori „made in Romania”

De Cristina Popa pe 05 octombrie 2009

Loredana, Mihaela Rădulescu sau Dan Chişu sunt doar câteva din vedetele autohtone care au reuşit să acceadă la statutul de scriitor, lansând pe piaţă cel puţin un titlu de carte.
Pentru că au cu adevărat talent şi imaginaţie, pentru că au simţit nevoia să transmită un mesaj, pentru că vor să se facă înţeleşi sau pur şi simplu pentru că vor să urmeze exemplele din Occident, şi vedetele din România s-au apucat de scris… cărţi.

De pe platourile de filmare, de pe scenă sau de la petrecerile mondene, la autobiografii, ficţiune, umor şi sfaturi de nutriţie nu e decât un pas… unele m-au surprins plăcut şi mi-au stârnit interesul, pe unele doar le-am răsfoit, m-au obosit sau m-au plictisit, în timp ce, pe altele nu le-am putut lăsa din mână.

Cât de reuşite sunt tentativele scriitoriceşti ale vedetelor, depinde doar de tine, de gustul tâu şi de criteriul tâu de apreciere.

Acestea fiind zise, iată pe cine poţi citi şi analiza:

Mihaela Rădulescu 
Dacă citeşti „Despre lucuri simple” (Editura Polirom) apărută în aprilie 2007, s-ar putea să înţelegi mecanismul care o pune în mişcare pe Mihaela Rădulescu, să îi înţelegi determinarea, motivaţia şi ţelurile.

O carte despre care am scris cândva că „are menirea să te încarce cu energie pozitivă, uneori te atacă şi te face să reacţionezi… are valenţele unei lucrări self help, frumos ambalată şi recomandată.” şi care, la un momen dat, părea să aibă şi o continuare. În vara aceasta se preconiza lansarea unei a doua cărţi semnată de Mihaela – „Nişte răspunsuri”.

Dan Chişu 
Pe lângă stilul de viaţă agitat, pe lângă cele două volume de cărţi menite să iţi deschidă apetitul şi să te facă să găteşti cum nu ai mai făcut-o, „Reţete povestite pe muchie de ţigară” (2008), Dan Chişu a avut timp să scrie şi două romane.

Primul, „Singur sub duş” (2004), o lucrare autobiografică, în care vei găsi o parte a vieţii lui amoroase, controversată prin stilul direct şi franc folosit de autor în abordarea subiectelor tabu,  şi un experiment beletristric – „Garsoniera din pădurea de macarale”(2007).

Gabriela Vrânceanu Firea 

Deja membră a Uniunii Scriitorilor din România, Gabriela Vrânceanu Firea a lansat în vara aceasta  cea de-a 5-a carte, un eseu social-economic, „Jurnalul unui observator”. Pe lângă un volum de versuri „O altă lume”, un roman , „Trei motive” (ajuns la a doua ediţie în 2007) şi un volum de eseuri economice „Economia de cuvinte”, realizatoarea tv pregăteşte şi un volum de proză scurtă, „Cutia cu rahat”.

Raluca Bădulescu 
La sfârşitul lui 2007, în cadrul Festivalului de Modă de la Bucureşti, Raluca Bădulescu ne-a surprins pe toţi apărând pe podium într-o rochie neagră semnată Cătălin Botezatu şi cu un minus de peste 30 de kilograme. În 2008, aceeaşi Raluca a lansat cartea „Mănânci cât poţi, slăbeşti cât vrei” (Editura Nemira), împărtăşind lumii secretul succesului în lupta împotriva kilogramelor.

P.S. O lectură facilă (iţi trebuie aproximativ 25 de minute să citeşti în totalitate cartea frumos ilustrată) şi un mesaj ambiguu: în titlu ţi se pune să mănânci cât poţi, în paginile cărţii, să mănânci din ce în ce mai puţin.

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Ce vedete au acceptat provocarea #10YearChallenge

Ce vedete au acceptat provocarea #10YearChallenge