Testul care îți spune dacă ai sinusurile sănătoase

De Amelia Matei pe
Nasul înfundat poate însemna o simplă răceală, dar poate fi și un semn că ai o infecție a sinusurilor. Dr. Oz te învață cum faci diferența acasă.

Durerea de sinusuri poate fi cauzată de alergii sau răceli, dar alteori poate fi vorba de o infecție a lor. Pentru a afla de ce apare, trebuie doar să le apeși ușor. Dacă te dor, s-ar putea să ai o infecție care trebuie evaluată de un medic. Poți încerca să pui comprese calde pe sinusuri și să folosești picături saline, pentru a calma disconfortul. Dacă durerea nu trece după două săptămâni, în ciuda tratamentelor naturiste pe care le încerci, trebuie să mergi la specialist.

Cum îți dai seama că ai o infecție a sinusurilor?

Infecția sinusurilor poate fi provocată de microorganisme patogene, precum viruși, bacterii sau ciuperci care se dezvoltă și blochează ostiumul sinusal. O răceala banală se poate transforma într-o sinuzită, de aceea trebuie să fii atentă la cum evoluează boala. Nasul înfundat, scurgerile nazale, durerile de cap și oboseala sunt principalele semne ale unei viroze banale. În cazuri mai rare pot apărea și tusea și febra, dar după aproximativ o săptămână, începi să îți revii.

O răceală mai puternică, însă, poate duce la inflamarea sinusurilor, însoțită de dureri ale feței și ochilor. În mod normal, sinusurile sunt pline cu aer, însă atunci când sunt înfundate, favorizează creșterea bacteriilor și apariția unor infecții. Când ai sinuzită, vei observa că îți curge din nas o secreție apoasă, gălbuie, urât mirositoare. Durerile de cap, mai ales în zona frunții, sunt un alt semn că ai o infecție a sinusurilor.

Oricine poate suferi de sinuzită la un moment dat, însă persoanele care au polipi sau un sistem imunitar slăbit sunt mai predispuse spre boală. Fumatul este un factor de risc al sinuzitei, de aceea este indicat să renunți la țigări măcar în perioada în care ești răcită.

Netratată, sinuzita se cronicizează și poți avea dureri intense de cap, oboseală inexplicabilă, respirație urât mirositoare sau dureri dentare.

Cum tratezi sinuzita?

Dacă ai o sinuzită simplă, medicul de familie îți poate prescrie decongestionate și inhalații cu aburi. În unele cazuri, boala se tratează fără antibiotice. Sinuzita cronică este mai greu de vindecat. Compresele calde, bgăile cu abur, picăturile saline sunt indicate, dar medicul îți poate prescrie un tratament cu antibiotic.

Netratată, sinuzita poate duce la dureri cronice de cap și disconfort. În cazuri foarte rare, poate favoriza apariția meningitei, a abscesului cranian sau a infecției oaselor, potrivit webmd.com.

Sursa foto: 123rf.

Prince și Paris nu sunt copiii biologici ai lui Michael Jackson

Prince și Paris nu sunt copiii biologici ai lui Michael Jackson