Tensiune, fără presiune

Într-unul dintre articolele citite de curând, “I love my work”, se discuta despre impactul muncii asupra stării noastre de mulţumire generală. Dacă ne uităm la acelaşi subiect
din perspectiva opusă am putea deduce că lipsa muncii, lipsa presiunii puse de rezultatele aşteptate de la tine,  poate aduce tensiune.

Şi de cele mai multe ori ea se manifestă prin stres, cel puţin la fel de mare ca cel pe care îl aveam când eram la muncă, prin îndoială de sine, prin senzaţia de lipsă a scopului în viaţă, şi lista poate continuă. 

Continuarea nu duce în altă parte decât către şi mai multă tensiune, către o creştere falsă a presiunii pe care o pui singur pe găsirea unei soluţii rapide. De cele mai multe ori, spirala aceasta de gânduri duce către decizii proaste.

Către găsirea unui loc de muncă doar pentru a scăpa de această presiune, care pare să fie mai mare decât cea pusă de orice şef sau responsabilităţi impuse de locul de muncă. Şi de aici deciziile greşite, nu îmi caut un loc de muncă în care să îmi facă plăcere ce fac, iau însă prima variantă care pare să mă scoată din această tensiune.

Şi la final, după ce tensiunea va fi trecut, după ce m-am acomodat în noul loc de muncă şi încep să mă trezesc, îmi dau seama că ar trebui să reîncep căutarea, pentru că nu sunt în locul potrivit.

Există însă soluţii pentru asta, nu toate funcţionează permanent, nu toate funcţionează pentru oricine, important este însă să ne gândim cum putem elimină singuri tensiunea asta pentru a evita greşelile.

Devenind conştienţi de riscurile pe care ni le asumăm, sigur vom găsi soluţii să le evităm, sau măcar să reducem şansele de a greşi.

Măcar să ne propunem asta!

www.careeradvisor.roArticolul a fost redactat de Mădălina Uceanu – Career Coach, activă de peste 15 ani în domeniul recrutării.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Carieră
Vă recomandăm: