Tehnologia verde, sfântul graal al buzunarelor noastre?

Începutul lui 2010 a fost marcat de numeroase lansări mult mai “verzi” ale unor produse regândite pentru a fi mai puţin agresive cu mediul. Sunt acestea însă răspunsul la aşteptările noastre?

“Moda verde” a cuprins întreaga lume, şi evident că au apărut şi cei care să profite de pe urma acestui fapt. De la casele alimentate cu energie de la panouri solare la Prius-ul lui Leonardo di Caprio, soluţiile ecologice par să fie alegerea paradisiacă de pe urma căreia ai doar de câştigat, nu şi de pierdut.

Cam aşa sună toate articolele care se extaziază pe tema ultimelor apariţii green. Să luăm la puricat nişte amăgiri curente pe care ni le alimentăm cu toţii legate de produsele din categoria tehnologie “verde”.

1. Consumă mai puţin. Aşa pare, la o primă examinare. Sigur că un autoturism hibrid consumă mai puţin şi poluează mai puţin decât un 4×4 imens. Dar când îl compari cu alte versiuni mai economice ale altor modele clasice de maşini, modelele hibrid nu câştigă întotdeauna.

2. Sunt mai puţin nocive pentru mediu. Companiile producătoare se gândesc la unele aspecte ale produselor care pot fi modificate astfel încât acestea să nu includă la fel de mult plastic ca până acum, de exemplu, dar un produs cu adevărat verde este foarte puţin dăunător mediului de la stadiul de proiectare la stadiul de casare.

Multe laptopuri fabricate din materiale reciclate ajung să nu fie reciclate la rândul lor, pentru că puţini producători se gândesc ce se întâmplă cu produsele lor după ce ies pe uşa magazinului. De asemenea, unele părţi componente sunt făcute din materiale poluante, cum e mercurul, şi chiar dacă firmele promit să elimine materialele poluante, nu o fac fiindcă încă nu s-au găsit substitute mai bune.

3. Sunt uşor de reciclat. Cum spuneam, puţini producători se gândesc la produsele lor de la design la reciclare. Multe dintre obiectele de care ne-am plictisit pot fi donate şi folosite de alţii, un scenariu mult mai bun decât a-ţi cumpăra un laptop nou şi a-l lăsa pe cel vechi să zacă în fundul debaralei.

4. Sunt mai scumpe. Gândeşte-te la ce obţii de pe urma folosirii tehologiei verzi. O casă alimentată cu energie din panouri solare este foarte scumpă la construcţie, însă energia este nepoluantă, abundentă şi costă mai puţin în perioada de după instalare. O casă alimentată cu panourile solare proprii NU plăteşte unele facturi deloc (electricitate), iar pe altele în mică măsură (căldură).

Esenţial este să rămâi mereu la curent cu descoperirile în domeniile de interes. Tehnologiile noi sunt gândite astfel încât să fie mai nepoluante şi în fiecare domeniu s-au făcut progrese mai mari sau mai mici, însă doar a pune o etichetă pe un produs şi a-i creşte preţul cu motivul că e “verde” este nu doar insuficient, ci şi incorect faţă de cumpărători.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Sănătate
Vă recomandăm: