Te fascinează parfumurile? Iată tot ceea ce trebuie să știi despre ele

Fie ca vorbim de prospețimea portocalelor siciliene, originalitatea smochinelor, eleganța trandafirului sau adierea dulce a magnoliei, parfumurile au capacitatea de a trezi în noi mai mult decât un simț. Ele pot fi leacul unei zile monotone, prospețimea de care avem nevoie într-o zi obositoare sau expresia pasiunii. De unde provine parfumul? Care sunt caracteristicile sale și cum îl alegem? Rămânem fidele unei arome, sau dorim noi provocări olfactive? Află din rândurile de mai jos cele mai interesante detalii despre fascinantele arome din sticluțe colorate.

Există mii de parfumuri capabile să te poarte pe tărâmuri de basm și să te transpună în decoruri imaginare. Iar în spatele fiecărei arome, din fiecare sticluță, există o poveste. În primul rând a celui care l-a creat, iar mai apoi a ta. Este bine de știut că parfumul poate influența starea noastră de spirit, de aceea alegerile pe care le faci sunt foarte importante.  

Scurt istoric al parfumului

Parfumul este introdus la curtea franceză în anul 1533, în epoca Renașterii, de către Caterina de’Medici prin intermediul parfumierului său de încredere, Renato Bianco, și cu ajutorul fraților călugări din Santa Maria Novella, Florența. Parfumul este deja de larg costum la curțile italienești, fiind foarte apreciat printre nobili și mai marii curților. Fiind la mare modă, acesta facilita întâlnirile intime, conferind prestigiu și creând o mare concurență intre parfumieri. Aceștia deseori încredințau această sarcină fraților călugări, la fiecare mănăstire găsindu-se cel puțin câte un călugăr alchimist, care ajuta la producerea parfumului. Lipsa de igienă caracteristică epocii a sporit cererea de parfum, care în scurt timp devine o necesitate absolută la curtea franceză. În scurt timp curtea franceză va ști să producă și să depășească faima italienească în materie de parfumuri, faimă umbrită pentru aproape două secole. Aceasta rămâne oricum o istorie recenta, dacă ne gândim la faraoni și la Egiptul Antic, locul de unde a început totul.

Tipuri și concentrații de parfumuri

O mică introducere în istoria parfumului ne dezvăluie că a fost nevoie de aproape șapte milenii pentru ca parfumul să ajungă la noi în formele pe care le cunoaștem: de la esențe de parfum, până la apa de colonie, apa de toaletă și apa de parfum. Care este așadar diferența dintre acestea?

Esența de parfum reprezintă forma cea mai concentrată de parfum în alcool. Se ajunge la procentaje de 25-30%, având criterii de persistență ridicate și costuri pe măsură. Pentru esența de parfum se aleg materii prime definite de note calde și nobile, cum ar fi lemnul prețios, ambra și mușchiul, oferind personalitate parfumului.

Apa de colonie este un concentrat mult mai lejer, plin de vitalitate, indicat persoanelor sportive care caută prospețimea clasică. În apa de colonie avem o gradație de alcool foarte scăzută și un procentaj de 3-5% parfum. În versiune masculină, aceasta devine practic un after shave.

Apa de toaletă ne conferă un impact inițial puternic, cu gradații ridicate de parfum de 12-15%. Alcoolul este și acesta prezent în apa de toaletă în măsură semnificativă, ajutând la evaporarea și sublinierea aromelor de citrice sau apă marină.

În apa de parfum ne vor seduce florile proaspete și fructele aromate, cu o concentrație de parfum de circa 15-20%.

Parfumul și emoțiile

Mirosul este printre cele mai primare și mai misterioase simțuri ale omului, capabil să distingă mii de mirosuri unice. Se pare că acesta este primul simț care se activează în recunoașterea unui pericol, al unui amic sau, dimpotrivă, a unei persoane ostile. Mirosul are puterea de a ne conduce subconștientul și reacțiile instinctive. Anumite arome de parfum pot evoca amintiri pozitive și pot da naștere deciziilor motivaționale.

În romanul “În căutarea timpului pierdut” Marcel Proust ilustrează modul în care anumite amintiri îndepărtate din copilăria unui individ revin la suprafață tocmai cu ajutorul mirosului: lemnul care arde în sobă, mâncarea care clocotește și ne îmbie, iarba proaspăt tăiată sau o aromă de floare, de plantă, pot readuce brusc la lumina amintiri uitate și plăcute. Cercetătorii denumesc acest fapt ”Prousian memory effect”, conferind importanță majoră acestor efecte în viața de zi cu zi a persoanelor, în modul lor de a se raporta la societate.

Care o fi fost parfumul ales de Cleopatra sau Nefertiti? Floral sau lemnos? Proaspăt sau senzual? Nu vom afla niciodată cu exactitate, dar ne putem imagina și călători cu fantezia până la dunele de nisip calde și înșelătoare ale deșertului, la oazele de verdeață, ploaie și flori, sau la briza marină care ne invadează corpul. Atingere de foc sau adiere blândă, parfumul ne conferă personalitate și recunoaștere.

Sursa foto: Shutterstock

Loading...
Recomandari
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Mai multe din Frumuseţe

FII PRIMA CARE AFLĂ

...tot ce trebuie să știe o femeie specială, ca tine

Abonează-te la newsletterul Unica și primești imediat un e-book GRATUIT
cu tendințele de toamnă-iarnă 2017-2018 în modă și frumusețe!

Vă recomandăm: