Alungăm Babele la Târgul Mucenicilor de la București!

De PR, pe

Sfințișori moldovenești, dobrogeni aburind de mirodenii aromate sau colaci cu luciu de miere și garnisiți cu nucă, mucenicii rotofei vin la târgul de primăvară care va avea loc, între 8 şi 11 martie, în sectorul 5 din București.
Se adună la târg cei mai mari negustori din Botoșani și Pitești, bucătari vestiți din toate colțurile țării și cele mai mândre gospodine, care vor pregăti mucenicii după rețete vechi moldovenești, muntenești sau dobrogene.
Li se alătură producători de miere, covrigi, miez de nucă și nenumărate alte mirodenii, din cele care fac prăjiturile mândre și pline de arome. Avem și borcane cu zacuscă proaspătă, vinete, salate din grădină și alte roade ale pământului pentru cei care cinstesc zilele de post, dar și șunculiță împletită cu rozmarin, cârnați cu busuioc sau cimbru, pastramă răsfățată cu usturoi și alte bucate mândre pentru zilele de sărbătoare. Ar merge și un rachiu gălbior sau țuică din Maramureș și de la Iași!
Peste 25 de producători tradiționali de mezeluri, brânzeturi, țuică, vin, sau meșteri populari din toate zonele, de la Rupea și  Fundata, până la Câmpulung, Galați sau Valea Calugărească îi așteaptă pe vizitatori în cele 4 zile de târg, cu cele mai alese dintre bucate, pentru a cinsti cum se cuvine ziua celor 40 de mucenici. Să nu uităm de cele 40 de pahare de vin! Cele mai aromate și mai curate soiuri vor fi aduse la târg de producători tradiționali din toate zonele României.
Târgul Mucenicilor va avea loc, între 8 și 11 martie, însectorul 5 din București, la intersecția dintre Calea Rahovei și Trafic Greu, vizavi de Liberty Mall. Târgul este deschis între orele 10:00 şi 19:00, iar intrarea este liberă.
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!