Sfântul Andrei, noaptea strigoilor şi a farmecelor de dragoste. Vezi ce tradiţii şi obiceiuri se păstrează

De Libertatea.ro, pe Ultimul update Joi, 27 mai 2021, 11:13

Noaptea care precedă ziua Sfântului Andrei asociată în tradiţia populară cu apariţia strigoilor, cu farmecele de dragoste şi ghicirea ursitului, fiind potrivită şi pentru a afla dacă anul care vine va fi roditor.
Credincioşii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit „Cel dintâi chemat”, întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Noaptea Sfântului Andrei este marcată de unele obiceiuri, tradiţii, superstiţii spectaculoase, de sorginte precreştină, vizând protecţia atât a oamenilor, cât şi a locuinţelor şi animalelor lor.

Usturoiul de protejează de strigoi

În noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de aflare a viitorului. Se spune că în noaptea Sfântului Andrei, „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”. Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo. În această noapte, aceste spirite devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire.

Vezi cele mai frumoase mesaje si urari de sfantul Andrei!

Citeşte continuarea pe site-ul Libertatea.ro!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!