Scriitorul Philip Roth a murit la vârsta de 85 de ani

De Oana Savin, pe
Scriitorul american Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer, a încetat din viață, marți, la vârsta de 85 de ani, fiind încojurat de familie și prieteni.

Potrivit agentului literal al lui Roth, Andrew Wylie, citat de The New Yroker, scriitorul a murit din cauza unei insuficiențe cardiace, în jurul orei locale 22:30.

Roth s-a născut pe 19 martie, 1933, la Newark, New Jersey, a absolvit Universitatea Bucknell şi a urmat un masterat în literatură engleză la Universitatea din Chicago.

Citește și: O tânără a fost înjunghiată mortal de un adolescent care era curios cum e să omori pe cineva

A început să scrie scurte povestiri pentru Paris Review, Esquire, The New Yorker şi alte reviste în timp ce preda la Universitatea din Chicago.

Succesul său timpuriu a fost marcat de controverse după apariţia celui de al treilea roman al său, „Portnoy’s Complaint (1969)”, în care autorul descrie un onanist compulsiv cu o mamă evreică autoritară.

În mai multe cărți, el a creat alter ego-uri literare sau le-a dat personajelor centrale numele său şi multe caracteristici similare.

Roth a câştigat un Premiu Pulitzer pentru romanul său din 1997 „American Pastoral”, dar nu a primit niciodată premiul Nobel, deşi numele său a fost vehiculat adesea printre posibilii câştigători.

Citește și: Verdictul procurorilor în cazul morții lui Prince: A luat o supradoză

Philip Roth este considerat unul dintre cei mari autori americani moderni, fiind menţionat alături de Saul Bellow, John Updike, Norman Mailer şi Gore Vidal.

Sursă foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!