Romaniţa: „Nu-l aduc pe Albert la înmormântare. E prea multă durere!”

De Libertatea.ro pe

Vestea morţii aviatorului Adrian Iovan, la numai 55 de ani, a îndurerat o ţară întreagă, date fiind circumstanţele în care acesta şi-a găsit luni sfârşitul.

Se afla într- un zbor aviatic, în scop umanitar. De fapt, făcea ultimul său drum. A fost declarat imediat un erou, deoarece i-a pus Morţii sufletul pe tavă, din dorinţa de a-i salva pe ceilalţi pasageri, toţi doctori de profesie. Mulţi susţin cu tărie că, în momentele în care a agonizat, căci a mai trăit o jumătate de oră, ar fi spus: “Albert, băiatul meu, tati te iubeşte!”. S-a stins cu gândul la copilul lui în vârstă de şapte ani, pe care visa să-l vadă îmbrăcat în ţinută de aviator.
Iovan, anunţat ca surpriza anului 2008, Romaniţa şi-a refăcut viaţa alături de avocatul Iulian Gogan, iar cu fostul soţ a rămas într-o relaţie apropiată, de dragul fiului lor, Albert. Iovan îşi iubea copiii la nebunie, atât pe băieţel, cât şi pe fiica lui, Irina, din prima căsnicie, care lucrează în calitate de director la un hotel de cinci stele din Lyon, e măritată cu un francez şi are un copil.
Vezi continuarea pe libertatea.ro. CLICK AICI!
 

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica