Programul Papei Francisc în România. Unde va fi cazat și ce va vizita Suveranul Pontif

De Oana Savin pe
Biserica Catolică a anunțat programul Papei Francisc, care va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019.

„Vineri, 31 mai 2019, în jurul orei 08:00, Papa Francisc va pleca cu avionul de la Roma spre Bucureşti, iar în jurul orei 11:30 va sosi pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni din Bucureşti, unde va avea loc primirea oficială, urmată apoi de ceremonia de bun venit la intrarea în Palatul Cotroceni”, a precizat, luni, părintele Wilhelm Dancă, reprezentant la Bisericii Catolice, citat de Mediafax.

Papa Francisc va avea o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, urmată de o întrevedere cu premierul României.

În jurul orei 15:45, Papa se va întâlni în privat cu Patriarhul Daniel, la Palatul Parlamentului.

Tot în prima zi a vizitei, Papa va merge la noua Catedrală Ortodoxă, după care va ține Liturghia la Catedrala Sfântul Iosif din București, unde sunt așteptați 20.000 de credincioși.

Papa Francisc al doilea Papă care celebrează Sf. Liturghie în catedrala romano-catolică din Bucureşti, după Sfântul Ioan Paul al II-lea care, pe 8 mai 1999, în timpul vizitei sale în România, a concelebrat aici Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în rit greco-catolic.

Programul zilei de 1 iunie

Sâmbătă, 1 iunie, Papa va merge cu avionul spre Bacău, apoi va ţine Sfânta Liturghie la Sanctuarul din Şumuleu – Ciuc. De aici, Papa va fi transportat cu elicopterul la Iaşi, unde, în jurul orei 17:25 va vizita Catedrala catolică din Iaşi.

În Iași, Papa va avea o întâlnire cu tinerii şi cu familiile pe platforma din faţa Palatului Culturii.

Suveranul Pontif va pleca înapoi spre București în jurul orei 19:00.

Programul zilei de duminică, 2 iunie

Duminică, 2 iunie, Papa va decola spre Sibiu și va fi transferat cu elicopterul la Blaj, unde va avea loc Liturghia cu Beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertăţii la Blaj.

Papa Francisc va părăsi România duminică, în jurul orei 17:30, de pe aeroportul din Sibiu.

Unde va fi cazat Papa Francisc

Potrivit reprezentanţilor Bisericii Catolice din România, pe parcursul celor două nopţi petrecute în România, Papa Francisc va fi cazat la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti, acolo unde, în urmă cu 20 de ani, a fost cazat şi Papa Ioan Paul al II-lea.

Sursă foto: Shutterstock

O tânără de 18 ani, elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, a murit de meningită

O tânără de 18 ani, elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, a murit de meningită