Night Cat, cea mai nouă şi misterrrrrioasă apariţie din muzica românească!

De PR, pe

Dacă nu aţi întâlnit încă o felină căreia să îi placă la nebunie petrecerile care ţin până în zorii zilei, a sosit momentul să faceţi cunoştinţă cu Night Cat, cea mai nouă şi mai misterioasă apariţie feminină din industria muzicală românească, care îşi face debutul chiar astăzi, de ziua ei de naştere!
Aparent o simplă „Blondă de la Drept”, Betty este îndrăgostită iremediabil de muzică, iar odată cu apusul soarelui lasă deoparte cărţile care o pregătesc pentru meseria de avocat şi se transformă, pe note muzicale, într-o veritabilă Cat Woman, gata să seducă şi să hipnotizeze publicul românesc şi nu numai prin muzica ei.

La doar 21 de ani, Betty nu este deloc străină de tot ceea ce înseamnă muzică, primul contact cu acest domeniu avându-l încă de la vârsta de 5 ani, atunci când vecinii sau familia o puneau să le ofere spectacole private, fiind fascinaţi de vocea şi de dezinvoltura cu care artista în devenire se prezenta în faţa „publicului”! Ea a urmat, firesc, pregătiri cu oameni specializaţi, a participat la numeroase festivaluri muzicale naţionale şi internaţionale de unde s-a întors tot timpul cu premii importante.

Acum, iată că a sosit momentul să îşi facă debutul şi în industria muzicală sub numele de Night Cat.

„Night Cat reprezintă, pentru mine, un alter ego. Dacă ziua par cuminte şi la locul meu, odată ce soarele apune intră în arenă Night Cat, felina jucăuşă, îndrăgostită iremediabil de sunetele de calitate, care se lasă întru totul dominată de muzică. E ceea ce îmi place cel mai mult să fac şi felul în care pot să mă exprim exact aşa cum mi-am dorit! Pentru mine, muzica nu cunoaşte bariere, iar asta se va vedea mai ales pe scenă! Eu şi ‹mâţele› mele dansatoare avem pregătit un show incendiar pentru toţi cei care vor veni la concertele noastre! Miaaau!”
Night Cat, cea mai nouă şi misterrrrrioasă apariţie din muzica românească!

Single-ul de debut se numeşte „Party All Night” şi promovează ideea unei petreceri interminabile între prieteni, în mijlocul cărora nici nu mai contează locul sau timpul, atâta timp cât te simţi excelent şi eşti liber să te exprimi prin muzică şi dans: „Piesa este foarte ritmată, mă reprezintă în totalitate şi sunt convinsă că are toate atuurile unui potenţial HIT. Aşa cum spune şi titlul, lui Night Cat îi place să se distreze toată noaptea alături de prietenii ei, fiind atracţia de pe ringul de dans! Dacă ar fi după ea, răsăritul ar putea bine-merci să îşi amâne apariţia pentru că petrecerea e atât de reuşită încât nimeni nu vrea să se termine!”
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!