Mihai Albu: «Am vândut mărțișoare ca să plătesc meditațiile cu Patriciu»

De Libertatea.ro pe

Vestea decesului lui Dinu Patriciu, la doar 64 de ani, i-a şocat şi pe foştii lui studenţi care i-au trecut prin mână în cei 15 ani cât acesta a activat ca profesor la Facultatea de Arhitectură. Mihai Albu recunoaşte că dacă n-ar fi făcut meditaţii în particular cu Dinu n-ar fi trecut niciodată riguroasele probe ale examenului de admitere.
Mihai Albu deplânge moartea lui Dinu Patriciu, cu atât mai mult cu cât regretatul om de afaceri l-a ajutat să-şi împlinească marele vis, pe care la un moment dat îl credea imposibil, acela de a intra la Facultatea de Arhitectură, unde, la începutul anilor ’80, era un adevărat măcel: 30 de candidaţi pe un loc.
După două încercări eşuate, când tocmai se gândea să schimbe macazul, Mihai a aflat că Dinu Patriciu, profesor de excepţie la această importantă instituţie de învăţământ, meditează, în particular, la materiile de bază, desen şi desen tehnic, aşa că s-a agăţat de el ca de o ultimă speranţă.
„M-a chemat la subsolul unei clădiri din zona Romană, unde Dinu Patriciu închiriase o cameră, şi m-a înscris într-o grupă de alte şase persoane.
Avea şi un asistent, ne preda cam de două ori pe săptămână, câte două ore. Într-un singur an medita cam 85 de persoane, iar 70% dintre ele au reuşit”, ne-a spus Mihai.
Citeşte mai multe despre Mihai Albu şi Dinu Patriciu pe Libertatea.ro
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat