Literatură: Sex, cancer şi umor negru

De pe

Ray Kluun este scriitorul olandez care şi-a pus viaţa pe tavă printr-o serie de cărţi despre episoade mai mult sau mai puţin delicate.
A început cu volumul O femeie la doctor, a continuat cu Văduvul, Cum mi-am însărcinat soţia ş.a. Prima carte a sa tradusă în România este O femeie la doctor şi prevăd că va stârni comentarii acerbe din partea puritanilor şi a monogamilor. Mă întreb însă câţi dintre ei ar avea curajul să-şi exhibe slăbiciunile şi cele mai puternice temeri într-o carte-confesiune.

Pe scurt, este vorba despre un bărbat care, în timp ce soţia îi este măcinată de un cancer la sân, adulterează pe unde apucă şi spre final se mai şi îndrogosteşte de altă femeie. Îl urâţi deja, nu-i aşa? Cum poate să fie atât de cinic şi egoist şi să se îngrijească mai mult de nevoile sale priapice decât de biata femeie care agonizează? Cum poate să îşi neglijeze familia ca să petreacă nişte seri în compania altor femei? Cum de nu e măcinat de remuşcări? Să explicăm, zic…

Stijn van Diepen este un specialist în marketing care are o viaţă de familie minunată, o soţie frumoasă – Carmen, o fetiţă angelică – Luna, nişte prieteni de beţie şi o agendă cu datele câtorva femei dispuse să îi condimenteze viaţa sexuală din când în când. Știţi cum se spune, nu poţi mânca prea mult caviar deodată, trebuie să mai încerci şi nişte feluri ordinare. „Sunt un hedonist care suferă de monofobie“, mărturiseşte chiar el, la începutul cărţii. Adică un bărbat care a avut curajul să se însoare şi să aibă un copil, în ciuda faptului că ideea de a avea o singură parteneră de sex îl îngrozea. „Monofobul e dependent de adrenalina pe care i-o dă faptul că-şi înşală partenerul. Monofobul a învăţat să-şi reprime sentimente de genul părere de rău sau vină – ambele o frână în calea înşelatului repetat, la oamenii normali. Monofobul se autosugestionează că, de fapt, el (sau ea, dar mai degrabă el) nu îi face nici un rău partenerului de viaţă când şi-o trage cu cine apucă“.

Vestea că soţia sa are cancer la sân are efectul unui duş rece, pentru o vreme. Este începutul unei perioade complicate, frustrante, aglomerate, apăsătoare. În ciuda comportamentului de prădător sexual, eroul nostru face tot ce-i stă în puteri pentru a-i fi alături soţiei la şedinţele de chimioterapie şi la întâlnirile cu medicii. Pentru că Stijn susţine că în timp ce corpul şi spiritul îi erau monofobe, inima îi era monogamă…până la un moment dat.

N-am să vă povestesc capitol cu capitol, dar vă recomand această carte ca să înţelegeţi şi să judecaţi mai puţin aspru reacţiile partenerilor în situaţii de criză. Există statistici care arată că după pierderea partenerei, bărbaţii au de trei ori mai multe şanse decât femeile să se recăsătorească. Și există studii genetice care spun că bărbaţii sunt de fapt sexul slab, iar morganatica lor putere este determinată de instinctul feminin de conservare a speciei.

Urmăriţi citatele de la început de capitol, sunt extrem de bine alese; v-aţi putea construi o hartă mentală a unei iubiri brăzdate de suferinţă, slăbiciune şi sensibilitate…sau un playlist care să însoţească lecturi viitoare.

Virginia Costeschi – BookMag

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro