Jennifer Lopez vrea să devină soţie din nou

De Sandra Sarbu, pe

Se pare că frumoasa cântăreaţă este absolut îndrăgostită de iubitul Casper Smart, cu care are o relaţie de doar şase luni.
Jennifer Lopez a divorţat anul trecut de cântăreţul Marc Anthony, iar de atunci a început o relaţie cu dansatorul Casper Smart, care este mai tânăr cu câţiva ani decât ea.
„Le-a spus deja prietenilor că vrea să se mărite cu Casper. E sigură că vrea să fie cu el pentru totdeauna. El îi oferă ceva de care ea n-a avut parte în ultimii ani. Este foarte devotat şi o susţine. El există doar pentru ea. Până acum a fost controlată de Marc, dar acum ea controlează relaţia”, a dezvăluit un apropiat al cântăreţei.
Câteva zvonuri răutăcioase au fost lansate acum puţină vreme, potrivit cărora Casper Smart ar avea o relaţie cu Jennifer Lopez doar pentru banii ei, însă cântăreaţa n-a pus la suflet ce-au scris tabloidele. Dacă ea e fericită, atunci nimic nu mai contează!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!