Irina Nicolae naște pasiuni: o bunică a vopsit pereții cu personajul inventat de ea

De pe

Irina Nicolae se bucură de mare succes ca și autoare de cărți pentru copii. Dovlecel, personajul inventat de ea este atât de îndrăgit de cei mici, încât primește aproape zilnic mailuri de mulțumire de la părinții lor.
Astfel a aflat că puștanul cu căciuliță în formă de dovleac a ajuns să fie pictat pe pereții casei și să fie imprimat pe torturile aniversare ale copiilor. Un adevărat Mickey Mouse autohton, fapt ce o încântă nespus pe fosta membră a trupei ASIA.
“Primesc des astfel de mesaje, toate sunt emoționante pentru mine, fiecare înseamnă ceva pentru sufletul meu. Fiecare zâmbet, fiecare rând trimis, fiecare mesaj… De exemplu, bunica unei fetițe l-a desenat pe Dovlecel pe pereții casei sale, alții mi-au trimis fotografii cu un tort făcut special în forma lui Dovlecel. Alții îmi scriu că cel mic a început să scrie și să citească datorită lui Dovlecel. Alții spun că până și ei au învățat odată cu cei mici împărțirea culorilor în cele 3 categorii: principale, secundare și terțiare!”, declară Irina Nicolae.
Artista a lansat până acum cărți de povești, cărți educative, puzzle-uri și, mai nou, cea mai de succes aplicație interactivă de copii pentru iPhone și iPad, “Dovlecel”.
“Cred că succesul are legătură cu faptul că am făcut tot timpul ce mi-a plăcut, cu pasiune, dăruire și multă muncă. Am o echipă de profesioniști în jurul meu, iar cu toții am muncit să oferim un produs de calitate până în cele mai mici detalii. A contat foarte mult!”, declară Irina Nicolae.
Aplicația, disponibilă în două versiuni, în limba română şi engleză, le oferă ocazia copiilor să intre în universul minunat al personajului Dovlecel, conceput de Irina Nicolae, dar să și beneficieze de un sistem interactiv de distracţie şi educaţie.
Scopul acestui proiect este de a ține pasul cu tehnologia, mulți părinți și copii având în prezent iPad și iPhone, dar și de a le oferi ocazia tuturor românilor de peste hotare să se bucure de lumea minunată a lui Dovlecel, aplicația putându-se descărca din orice colț al lumii.
Povestea lui Dovlecel, marcă înregistrată Irina Nicolae, s-a născut în urmă cu patru ani. Artista a lansat atunci cartea de povesti „În Țara lui Dovlecel”, pentru ca apoi, mulțumită succesului extraordinar de care a avut parte, să urmeze o serie de cărți educative pentru copii, dar și puzzle-uri (“Colorează cu Dovlecel”, ”Dovlecel te învaţă să numeri”, “Dovlecel te învaţă alfabetul”, “Dovlecel te învaţă calendarul naturii”, “Să învăţăm formele şi culorile cu Dovlecel”).

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro