Ioana Anuţa a făcut show alături de băieţii de la VUNK

De Diana Zagrean pe

Totul s-a întâmplat, aseară, în cadrul ultimului concert de sezon, pe care băieții de la Vunk l-au susținut într-un club.
Până la iarnă, însă, când vor reîncepe seria spectacolelor de acest gen. Ioana Anuța a fost, alături de Răzvan Krem, unul dintre invitații trupei, pentru a da o notă incendiară evenimentului.

Această a cântat, împreună cu Cornel, solistul formației Vunk, piesele „Astăzi nu te mai iubesc” și „Pleacă”, piese pe care publicul le-a apreciat foarte mult, mai ales în formula asta inedită.

„Îi cunosc pe băieții de la Vunk din perioada când făceam parte din trupa X-plod, dar nu avusesem ocazia de a concerta alături de ei. Iată că, acum, am avut parte de asta.

Când m-a sunat Cornel, și mi-a propus să cânt cu el, am acceptat din prima. M-a bucurat enorm intenția lui și, de aceea, aseară, zic că am făcut o impresie foarte bună, mai ales că publicul aflat în club a cântat și a făcut o atmosferă incendiară alături de noi. Am rămas cu amintiri frumoase și o prietenie pe măsură cu trupa Vunk.”
Și pentru că au strâns o legătură de prietenie frumoasă, iată și câteva poze, din culise, înainte de concert, suprinse și postate de Facebook de Ioana Anuța.
Ioana Anuța a obținut locul 2 în cadrul concursului X-Factor, sezonul al doilea, iar în urmă cu o lună de zile a lansat primul ei single, din cariera solo, „Înapoi”, un feat cu Juju, un alt participant la concursul de talente.
Citeşte şi VUNK lansează noul videoclip pentru piesa Doi somnambuli
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat