Interviu cu Irina Margareta Nistor: “Casa mea e ca un cinematograf”

De Viva.ro pe

După o perioadă plină de evenimente, în care a fost la Cannes, la Cluj şi chiar la o nuntă în Normandia, Irina Margareta Nistor s-a întors la casa din Bucureşti construită de străbunicii săi chiar înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Am vizitat, astfel, o casă „populată“ de amintiri, de istorie, de pisici şi de casete VHS.
Aş vrea să vă întreb care e povestea casei, dar dacă stau să mă gândesc, cred că aţi fi foarte fericită să locuiţi într-un cinematograf.
Ar fi foarte bine, dar casa mea e oare­cum ca un cinematograf, să ştii, pentru că stau foarte mult şi acasă. Casa a fost construită de străbunicul meu în 1939, acelaşi an în care se filmau „Pe aripile vântului” şi „Vrăjitorul din Oz”. E ceea ce se cheamă o vilă florentină, făcută de două arhitecte. E o casă pe care am avut noroc că nu ne-au naţionalizat-o. Marele noroc e că a crăpat Ceauşescu, pentru că şase luni mai târziu aici ar fi fost o parcare. Asta după ce ani de zile am stat într-un stres continuu, oricum. După ce s-a construit casa, ai mei nu au mai apucat să o mobileze. În timpul războiului, bunicii şi mama au plecat în refugiu la Orleşti, undeva pe lângă Râmnicu Vâlcea. A fost o casă care ne-a izolat de restul lumii, ceea ce pe alocuri a fost foarte bine. Avem pereţi groşi, sperăm noi fără microfoane, nu am fost curioasă să aflu dacă au fost. Şi e o casă cu grădină, ceea ce în Bucureşti e destul de rar, o grădină la care ţin foarte tare.

Şi de care vă ocupaţi în persoană?
Eu mă ocup de filme, de nimic altceva, nici nu aş fi în stare să mă ocup de aşa ceva. Nu am ce se cheamă „mână verde”, nimic din ce pun eu nu iese. În schimb, mă bucur că am fragi în grădină, zmeură, doi aluni sădiţi în ziua în care m-am născut eu.

Mergând în atâtea călătorii de-a lungul timpului, ce obiecte de suflet aţi adus acasă?
E un obicei instaurat de mama, să se aducă în casă câte un obiect din fiecare ţară. Ideea în sine de a aduce ceva în casă şi de a aduce ceva priete­nilor e frumoasă. E foarte nostim când ştiu că trebuie să iau 30 de obiecte. De obicei, iau vaze de flori, calendare ci-nematografice, tablouri foarte mici. Oricum, am impresia că am prea multe obiecte în casă, aşa că din când în când îmi propun să le triez, dar nu reuşesc niciodată.

I se spune cumva acestui obicei, e o noţiune..

E o boală gravă, îţi spun eu, nu o noţiune. (râde) Psihanaliştii îţi vor spune că e ceva foarte grav. Cel mai tare mă înconjor de cărţi, am din toate ţările. După cinema, cărţile mă preocupă cel mai mult, am foarte multe. Mama spunea că noaptea probabil cărţile fac amor, că de la o zi la alta sunt tot mai multe.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro