Fosta soție a lui Nelson Mandela a murit. Winnie Madikizela-Mandela avea 81 de ani

De Oana Savin pe
Winnie Mandela, fosta soție a lui Nelson Mandela a încetat din viață la vârsta de 81 ani, după o lungă suferință, a anunțat purtătorul de cuvânt al familiei. Aceasta a murit „în pace”, luni, în locuința sa din Johannesburg.

Vineri, Winnie a mers la biserică, însă s-a plâns că ar avea simptome de răceală pe tot parcursul weekendului, așa că a fost internată în spital.

„A murit după lungi suferințe din cauza unei boli care a tot ținut-o prin spitale de la începutul anului”, a afirmat purtătorul de cuvânt Victor Dlamini.

Citește și: Nelson Mandela s-a stins din viaţă

„Ea a trecut în neființă luni după-amiază, fiind înconjurată de familie și de cei dragi”, a mai spus Dlamini.

Winnie Mandela a fost închisă de câteva ori pentru rolul pe care l-a avut împotriva legii privind minoritățile.

„Winnie Madikizela-Mandela a fost timp de mulți ani un simbol al luptei împotriva segregației rasiale, a afirmat arhiepiscopul Desmond Tutu.

Winnie a fost căsătorită cu Nelson Mandela timp de 38 de ani, inclusiv cei 27 în care el a fost întemnițat. Cei doi s-au despărțit în 1992, la doi ani după ce el a devenit președintele Africii de Sud.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi