Festivalul Filmului Evreiesc, la ediţia a doua, în Bucureşti

În perioada 27 aprilie – 3 mai, la Cinema Studio şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român, are loc Festivalul Filmului Evreiesc din Bucureşti, aflat deja la ediţia a doua.
În cadrul festivalului (27 aprilie – 3 mai) vor fi prezentate în jur de 50 de filme cu sau despre evrei – lungmetraje, scurtmetraje, documentare, opere de ficţiune şi filme de animaţie, de la cele mai noi producţii, majoritatea în premieră în România, până la pelicule de cinematecă.

Cinema Studio va fi gazda filmelor de ficţiune, în timp ce documentarele vor fi proiectate în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Programul proiecţiilor pe zile va fi disponibil pe site-ul festivalului – www.bjff.ro.

Ediţia de anul acesta va cuprinde mai multe secţiuni: Panorama, Invitat permanent – Israel, Competiţie (film documentar), Eveniment (secţiune dedicată filmului polonez Korczak, proiectat în noua variantă HD, cu ocazia anului Andrzej Wajda în Polonia), Film document – proiecţie în prezenţa regizorului, Andrei Călăraşu, şi Omagiu – secţiune dedicată cineastului Doru Segal.

Ţara invitată a acestei ediţii este Polonia, reprezentată de filmul Galei – In Darkness, de pelicula Joanna şi de filmul-eveniment Korczak, precum şi de două documentare înscrise în competiţie. Festivalul va avea invitaţi de marcă din străinătate: regizori (Branko Ivanda – Lea and Daria, Alejo Moreno – The Fig Tree, Yossi Meiri şi Ariel Weisbrod – A Wonderful Day, Andrei Călăraşu, Liviuv Carmely – Independence for a Day, Avishai Kfir – I Was There in Color, Ofer Inov – Fluchkes) actori şi producători de film.

Programul festivalului va fi în curând disponibil online pe www.bjff.ro. Accesul la proiecţii va fi liber, în limita locurilor disponibile, cu excepţia Galei (28 aprilie, Cinema Studio), unde accesul se va face pe bază de invitaţie.

Facebook event: http://www.facebook.com/events/439367702745788

Promo video:

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!